40

Au trecut ceva… O viata de om ar spune unii, iar eu nu contenesc sa ma bucur de fiecare clipa  pe care mi-o aduce coana Viata in cale.
Sigur, nu toate momentele au fost sau  sunt minunate, dar pentru ca imi creaza existenta le multumesc.
Daca sunt fericita? De cele mai multe ori si mi-e bine asa.
Cum spuneam si cu alta ocazie, am trecut de perioada perfectionismului, nu-mi mai doresc cariera in cine stie ce companie ( ceea ce nu inseamna ca a-ti dori asta e o greseala), singura mea dorinta de aproape cinci ani  e sa bucur si sper ca se intampla asta prin fiecare lucru pe care il fac.
Am doar cateva regrete, iar pe unul dintre ele sper sa il mai diminuez.
Planuri? Nu imi mai fac de mult. Doar “arunc” in lume ganduri si vise pe care mi le doresc indeplinite, dar stiu ca tot ceea ce e mai bine si mai bun pentru mine se intampla.
Despre oamenii din viata mea ce sa spun? Le multumesc pentru ca sunt. Le multumesc  si celor care au ales sa renunte in a ne mai frecventa, pentru ca m-au ajutat sa invat ceea ce aveam de inteles in timpul petrecut impreuna.
Ceva, insa, mi-a mai ramas de inteles – cand au trecut acesti ani? Ieri invatam sa fac bastonase, ma chinuiam teribil cu matematica in gimnaziu sau ma intorceam pe jos de la liceu, impreuna cu prietena mea Giana… 🙂
Sper sa dezleg aceasta enigma curand, astfel incat sa va povestesc si voua. 🙂

foto

90 de zile

In urma cu ceva ani, vreo patru, am ajuns la o greutate de care nu prea am putut sa scap – 75,6 kg la o inaltime de 1.73 m. Am incercat in vara lui 2012 ceva, dar n-am putut tine pasul cu ceva-ul din mintea mea care voia sa traiasca in acel mod.
Ceva-ul acesta  i-a dat  corpului meu  o stare in care sa isi manifeste durerea in voie. Motivul? Unul extrem de intemeiat despre care nu voi vorbi acum, pentru ca necesita o postare speciala.
Am ramas in aceasta lancezeala pana cand, acasa, la Iasi, fiind am realizat ca nu mai pot trai inconjurata de niste “colaci” in jurul mijlocului. Era suficient si chiar mai mult decat atat.
Pentru ca stiam ca nu sunt capabila sa urmez o dieta privativa, am inceput sa caut informatii despre dietele “existente pe piata”. 🙂
Cea mai potrivita mi s-a parut dieta Rina, dieta disociata pentru 90 de zile.
Odata hotararea luata, pe 19 ianuarie am inceput sa mananc conform recomandarilor acestei diete.
Duminica, 19 aprilie,  s-au implinit cele 90 zile si cantarul s-a oprit in dreptul  a 65 kg.  Am pierdut 10,6 kg in trei luni, desi mi-as fi dorit sa fie 13, dar sunt bucuroasa pentru ca rezultatul se vede si, mai ales, se simte.  Acum, corpul meu e multumit. 🙂
N-a fost nici usor, dar nici exagerat de greu. Au fost zile in care nu am respectat recomandarile 100%, au fost si zile in care mi-a fost foame.
Eu voi prelungi cu doua saptamani dieta, deoarece de Pasti am incercat sa ma bucur, cu masura, de ceea ce am gatit.
De ce va povestesc toate astea?
Nu ca sa ma laud, ci doar pentru a-i ajuta pe cei care isi spun ca nu vor putea face vreodata pasul acesta sau pentru cei care sunt indecisi in a alege o dieta sau alta.
Ii rog sa aiba incredere si multa, multa rabdare. E foarte multa nevoie de ambele.
Pentru conformitate – inainte si acum. 🙂

Am vrut sa fiu perfecta

Nu stiu de unde mi s-a tras – daca a fost vorba de educatia primita, destul de austera, sau structura mea interioara a determinat  lupta permanenta de a atinge perfectiunea in …. toate.
La scoala, imi doream sa am cele mai bune note si sa fiu premianta, dar n-am fost decat pana in clasa a-IV-a.
La fel era si in ceea ce priveste imaginea mea de fetita – imi doream cele mai frumoase si mai colorate rochite si cele mai frumoase papusi si jucarii, pentru a nu ma intrece nimeni alta.
Mai tarziu, dorinta mea de a fi cea mai buna la invatatura nu a mai putut fi atinsa din cauza matematicii, stiinta care se indeparta din ce in ce mai mult de mine, culminand cu ratarea examenului de “treapta”dat la un liceu ce nu a fost vreodata pe placul meu.
Dar nici chiar esecul acesta nu m-a linistit in ceea ce priveste lupta pentru a atinge  perfectiunea. “Lumea” veghea si eu ma raportam la ea…
Au urmat ani si intamplari ce m-au facut sa ma simt mica, saraca, neinteresanta, lipsita de vreo calitate pe care o consideram extraordinara la vreo colega, amica sau prietena si, bineinteles, suferinta aferenta.
La 33 ani de ani m-am oprit. Lupta permanenta ma obosise de multa vreme si nu realizam. Nu voiam decat sa dorm.
“Lumea” ar spune ca am renuntat la ambitie, la ambitia de a ajunge undeva, cineva.
Poate. Poate ca ei isi doresc sa fie cineva si le doresc din toata inima sa aiba cel mai mare succes. Eu imi doresc sa fiu doar eu, un om normal care duce o viata normala.
Dar nici asta nu a fost de ajuns. A trebuit sa realizez ca alegerea de a renunta la lupta nu inseamna si traitul in acest fel.
A trebuit sa mai inghit niste noduri de plans si “arderi” ale inimii, pentru ca sa inteleg de ce un om care se considera liber si deschis,  iti poate pretinde sa fii asa cum vrea el, din egoism si trufie, altfel nu te mai frecventeaza… Dar, ceva m-a ajutat, ca de fiecare data, cand am fost atenta la viata.
Lectia despre perfectiune am invatat-o, chiar daca, pe langa ea, am invatat-o si pe cea a umilintei.

Gandul de azi

   „Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
    Obstacolul cel mai mare? Frica.
    Lucrul cel mai uşor? Greşala.
    Greşala cea mai mare? Renunţarea.
    Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
    Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.”
( Maica Tereza)

O viata simpla

Stiu, se poarta pretiozitatea,  complexitatea. Cu toate astea, nu ma pot idetinfica curentului actual. Am devenit un om care iubeste simplitatea si normalitatea, asa cum le inteleg eu a fi

Mi-e din ce in ce mai greu sa fiu extrovertita care „isi da sufletul oricui”. Ma gandesc de doua ori inainte de a povesti cuiva un episod al vietii mele si nu din mister, ci din constientizarea faptului ca si cel din fata mea are propriile probleme si nu are timp sau stare sa ma asculte.

Mai mult, prietenia cu anumiti oameni am reconsiderat-o si nu din rautate, trufie sau egoism, ci din motive firesti, de traire. Nu mai pot ramane in „ceva” ce nu-mi face bine sau nu mi se potriveste. De aceea, prefer sa nu ma chinui pe altii sau pe mine.

Dupa ce am fost incorsetata bine de catre propria minte, am realizat ca libertatea interioara e esentiala pentru ca sufletul meu sa se simta linistit . Nu mai duc si nu ma mai intereseaza sa duc lupte nesfarsite pentru a fi in centrul atentiei, pentru a fi pe placul lui X sau lui Y, pentru un anume tip de discurs care sa creioneze imaginea unei persoane potrivite pentru un cerc sau altul.
Nu ma mai compar cu nimeni, pentru ca nu sunt si nici nu voi fi in competitie cu cineva. Nici macar cu mine! 🙂

Acesta este, poate, si motivul pentru care am ales sa port haine comode, simple, in culori ce plac ochiului meu si nu ma mai raportez la trend-uri.
Incerc, pe cat e posibil sa ii bucur pe cei dragi, sa nu uit sa le spun ” La multi ani!”  cand e ziua lor si sa le daruiesc cate ceva facut de propriile maini, pentru ca in acest fel stiu sa imi arat pretuirea.
Si… poate cel mai important eveniment al vietii mele „simple” este alegerea acestui orasel de la malul marii pentru a trai o vreme sau pentru totdeauna.  Timpul trece diferit aici, iar fiecare zi o traiesc din plin.
Pe inserat, atunci cand se aude cantecul greierilor si aerul se umple de miresme sarate, de regina-noptii, de trandafiri, de flori de camp sau de iarba proaspta taiata, imi intareste convingerea ca alegerea a fost buna pentru mine…. in totalitate.

De neuitat!

Un drum care s-a inchis ramane astfel, in ciuda intoarcerii repetate pentru a-i verifica starea si a porni, din nou, pe el. 🙂

„Aveau de toate…”

” Ce aveau

Burse Rockefeller si Humboldt, recensamant la zi, cafea filtru, desene animate, premii literare si jurii cu nume proeminente, costume de baie din doua piese, metroul in proiect, conflict intre generatii si intre partide, reduceri la biletele de tren, cuvantul fripturist cu superlativul suprafripturist, automobile Ford, prezervative, cinefili, parfumuri frantuzesti, strazi stropite de doua ori pe zi, reviste straine la chiosc, amprente la politie, sic in vestimentatie si vorbe de spirit, lame de ras Gillette, carti americane despre efectele terapeutice ale gandirii pozitive, condica de reclamatii la posta, teste de masurat inteligenta, nelinisti in legatura cu posibilul dezghet al calotei de gheata la Polul Nord, bere „fara rival” de la Pilsen, copyright, cinematograf  „de casa” cu film de 16 mm, floricele de porumb, casatorii sub apa cu miri si preot sub masca de oxigen, balul presei, masini de scris portabile, crema Nivea de zi si de noapte, faina cu trei nule „neintrecuta pentru cozonac”, Miss Romania si Miss Europa, cursa inarmarii, masini de salubritate, horoscop zilnic, lunar si anual, tratate de pace, Kodak(„nici o desilusie„), casti de uscat parul si „permanent”, la coafor, curse de placere cu avionul pentru doritorii de excursii aeriene, la Baneasa, curse de cai si  Jockey-Club, saloane de infrumusetare „amenajate elegant si prevazute cu cele mai noi aparate”, benzina Shell, magazin „automat”, pe Bulevardul Elisabeta, aspirina Bayer, Ciclop, reprezentante straine de automobile, aparate de taxat automate in taxiuri, camera de garda la spitale, teleschi de munte, crema epilatoare Eva, Institutul de seruri si vaccinuri Dr. Cantacuzino, carte de telefon ( de vanzare pe Calea Victoriei 31; „telefonand la 377.05 vi se aduce la domiciliu”), farmacii cu program de noapte, magazin de icre negre „direct din Delta Dunarii” : Caviar, pe strada Franklin, institut de fizioterapie, sens unic, dentisti membri in Asociatia dentistilor germani, trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa, baloane cu muzicuta, aplauze si batai din picior in Parlament, abonamente lunare pe o luna, doua, trei sau pe toate liniile de transport in comun si bilete de corespondenta valabile o ora, corespondenti de presa, sali si scoli de gimnastica, ciocolata Suchard, meciuri de hochei internationale, joie de vivre.

Aveau de toate.  Pana si fulgi de ovaz Knorr, usor de digerat. ”

Ioana Parvulescu – „Intoarcere in Bucurestiul interbelic”

Departe de a fi perfecta, Romania, intre cele doua razboaie mondiale, era una dintre cele mai intersante locuri de trait, in primul rand pentru ca oamenii aveau coloana vertebrala.

 

Un vis implinit

” Duminica, 10 august 1941
Comme les jours sont lents : comme la vie est lente!

Uneori, nu stiu de ce, simti deocamdata, mai ascutit decat inainte, inutilitatea vietii asteia, stramtoarea ei, groaznica ei mediocritate, descompunerea continua, ca o lunga moarte inceata. De ce? Pentru cine? Pentru ce?  Pana cand? Dormi, mananci, dormi, mananci, dormi, mananci. Citesti ziarul de dimineata, citesti ziarul de seara. Si inca o data ziarul de dimineata, si inca o data ziarul de seara. Totul se pierde intr-un gust de cenuse, fara amintiri, fara adevarate, adanci sperante. Cred ca era saptamana trecuta, sambata sau duminica, in momentele acelea in care socoteam totul pierdut, cand, nu stiu de ce, am ridicat pe strada privirea in sus spre cer. Mi-au dat lacrimi. Era un cer albastru, curat, cu nori albi, plutitori, fara greutate: un cer meridional parca. Putea sa nu fie de aici.Putea sa fie la Annecy, la Geneva, la Lisabona, la Santa Barbara. S-ar fi putut ca lasand capul in jos in jurul meu acesti Bucuresti din august 1941, ci un oras liber, in care sa pot trece liber, necunoscut, viu….”

Multumesc!

foto

Drum lin 2013!

Gandurile pentru aceasta postare au inceput sa curga in momentul in care eram la Limanu, pentru ca Robert si-a dorit sa vada noul port din zona si sa fotografieze imprejurimile.
N-am zabovit, dar vantul puternic ce zgaltaia masina destul de tare, mi-a reamintit ca anul acesta a fost unul….complex, nu complicat.
Deloc intamplator, l-am inceput la mare, mai la sud de Romania, langa Varna si ii voi spune “adio”, tot la mare.
E, cred eu, un mesaj pe care l-am inteles din toamna, cand intorcandu-ma in Bucuresti, am realizat ca orasul in care mi-am dorit sa ajung de la 15 ani, nu mai poate fi o casa, un loc bun pentru mine. Nu stiu cand se va intampla schimbarea, dar la cum simt nu poate fi prea departe.
2012 a fost anul intalnirilor extraordinare cu oameni pe care ieseanca din mine,  crescuta si educata dupa regulile unei femei foarte frumoase, dar extrem de cu mult bun-simt, din Husi, nu credea ca i-ar putea intalni vreodata. Pentru asta, ii multumesc minunatiei de viata si chiar si mie, pentru ca am lasat-o cu incredere sa isi vada de drum.
A fost si anul clarificarilor, anul intelegerii ca poti fi extraordinar de corect, chiar mai mult decat poti, insa, nu toti oamenii percep asta in modul in care o faci tu. Nu zambesc intodeauna, pentru ca ma mai doare, dar merg mai departe.
Dar, poate cel mai grozav moment a fost acela in care am realizat ca nu am doua maini stangi, ca din ele pot iesi niste “lucrusoare” ce pot bucura. Proiectul aparut in mintea si in sufletul meu la plecarea din tara magica, s-a concretizat in momentul in care eram pregatita pentru asta, chiar daca si acum mai sunt semne de intrebare pentru o anumita spranceana ridicata sau o voce ce exprima indoiala.
Ce va fi in 2013? Habar n-am! Stiu doar ca viata nu e urata sau frumoasa, ea este si, de aceea, urarile mele pentru prieteni nu s-au schimbat de ceva vreme.
Si azi, 31.12.2012, zi ce nu se va mai repeta vreodata, va doresc sa intalniti doar bine si bun si sa va bucurati de fiecare clipa frumoasa ce o intalniti in calatoria  pe care vi-o ofera viata!
La multi ani tuturor!  🙂

Peste varfuri….

Peste virfuri trece luna,    
Codru-si bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemingiiet
Indulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecata
Inima-mi spre tine-ntorn ?
Mai suna-vei dulce corn,
Pentru mine vreodata ?

( Mihai Eminescu )