O dimineata de sambata

M-am trezit pe la 10 , azi.

Am deschis ochii si am privit cerul. Nu mi s-a parut prea clar si mi-am spus „oh, azi sunt iarasi fara lumina!”. Dar, imi era cald si bine si era liniste. Ah, cat iubesc linistea asta !

Am facut cafea pentru doi.

Si, desi, nu mai urmaresc televizorul de ceva vreme, am butonat si am descoperit cu bucurie ca pe unul dintre posturi se difuza „Bucket list”. L-am revazut!

Mi se intampla, adesea, cand revad un film sa gasesc detalii pe care nu le-am vazut initial. De aceasta data, n-am decoperit ceva nou, doar „s-a intarit” mesajul pe care il transmite – bucura-te de fiecare moment pe care ti-l ofera viata!

A aparut si soarele. Din nou in lumina.

Parcul ma asteapta. Voi gasi o banca, aproape de apa si voi privi oamenii, ratele, frunzele in vant, lumina…

Intr-un cuvant, viata….

<

Publicitate

Vartej

Traiesc intr-un vartej , de o saptamana. Si,desi, pare inspaimantator nu este. Se intampla totul cu repeziciune, dar natural, firesc.

Sambata trecuta am fost la shopping si am intrat si intr-o librarie , asa, doar pentru ca imi place sa intru in locul acela. In vitrina am zarit o carte si pentru ca nu o gaseam pe raft, am intrebat daca cea din vitrina este ultima. Una dintre fetele de acolo, m-au ajutat sa o gasesc. Am rasfoit-o , dar eram deja convinsa ca o voi cumpara.

In aceeasi seara, le-am cunoscut pe fete – Lola, Kitten, Mara si Maria. Am trait emotii pe care nu le-am trait de mult. Am primit margele verzi , am plans, am ras,mi-am sprijinit iar coatele pe genunchi,mi-am tinut barbia in palme si am deschis ochii mari, intocmai ca un copil ce descopera noul. Am descoperit o lume, o alta lume, care imi face bine. Mult bine.

Am trait fiecare clipa cu nesat. Pentru un moment, m-am intrebat „oare ce ne uneste?”, dar imediat am realizat ca nu are importanta.

A fost unic.

Magic ( s-a inchis un cerc, o etapa, de fapt)

si fara de sfarsit…

Scrisoarea

La ultima pereche de dresuri cumparata, am descoperit ceva ce semana cu un ravas.

Initial am ridicat din sprancene, dar la deschiderea si citirea lui, am respirat, din nou.

Vi-l reproduc :
„Clara,

Cat de fericit m-au facut scrisorile tale, mai ales cele de la Ajunul Craciunului incoace! Mi-ar placea sa te numesc dupa toate epitetele indragirii, si iata ca nu gasesc un cuvant mai fermecator decat simplul cuvant ‘draga’, dar exista un mod neobisnuit de a-l exprima. Draga mea, deci, am plans de bucurie gandindu-ma ca esti a mea, si deseori ma intreb daca te merit.

Unii ar crede ca inima si mintea nici unui om nu ar putea suporta toate lucrurile ce i se intampla intr-o singura zi.

De unde vin miile de ganduri , dorinte, necazuri, bucurii si sperante?

Zi de zi , convoiul merge mai departe. Dar cat de voios am fost ieri si in ziua de dinainte! Scrisorile tale straluceau ca un spirit nobil, atata incredere si iubire bogata !

Ce n-as da pentru dragostea ta, draga mea Clara! Vechii cavaleri o duceau mai bine; ei trebuiau sa treaca prin foc si sa ucida dragoni pentru a cuceri doamnele, dar noi, cei din zilele de azi, trebuie sa ne multumim cu metode mai prozaice, cum ar fi fumatul mai putinor trabucuri, si altele. Dar totusi, in cele din urma, putem iubi, cavaleri fiind sau nu, si astfel, ca niciodata, doar vremurile se schimba, nu si inimile oamenilor…

Nici nu iti poti imagina cate de mult m-a ridicat si cata forta mi-a dat scrisoarea ta…

Esti minunata si am cu atat mai multe motive sa fiu mandru de tine decat poti fi tu mandra de mine. M-am hotarat, totusi, sa-ti citesc dorintele de pe chip.

Astfel vei putea gandi, desi nu vei spune nimic, ca Robert al tau este dintre cei mai buni, ca e numai al tau si ca te iubeste mai presus de orice.

Vei avea intr-adevar motive sa gandesti asa in viitorul apropiat. Inca te vad purtand acea palarie mica din ultima seara. Inca te mai aud spunandu-mi du. Clara, nu am auzit altceva din ce ai spus , decat acel du. Iti amintesti ?

Dar mi te inchipui si in alte ipostaze memorabile. Odata, ai purtat o rochie neagra si mergeai la teatru cu Emilia Liszt, atunci cand eram despartiti. Sunt sigur ca nu ai uitat, pentru mine este totul inca viu.

O alta data, te plimbai pe Thomasgasschen, cu umbrela deschisa si ma evitai cu disperare. Iar cu o alta ocazie, in timp ce iti puneai o palarie pe cap dupa concert, ochii nostri s-au intalnit din greseala, iar ai tai erau plini de o dragoste veche neschimbatoare.

Mi te imaginez in nenumarate feluri, deoarece te-am mai vazut. Nu m-am uitat mult timp la tine, dar m-ai fermecat nemarginit….

Ah, nu te-as putea slavi indeajuns pentru cine esti si pentru dragostea ta fata de mine, dragoste pe care nu o merit.

Robert „

Randurile acestea au fost scrise in 1838 , de catre Robert Schumann catre Clara Wieck.

M-au incantat mult pentru ca autorul lor nu se sfieste sa isi recunoasca sentimentele , fara false pudori, intr-o perioada in care acest lucru era tabu.

Mi-am reamintit, astfel, un post mai vechi, din august, in care declaram ca am ales definitiv sa nu ascund ceea ce simt.

A spune, pentru ca simt, „te iubesc”, „mi-e dor” sau, dupa caz, „dragul meu/draga mea” nu ma face mai slaba, ci imi da putere sa traiesc viata … deplin.

Le farfalle sono sempre libere…

Prin aprilie spuneam cat de mult imi plac fluturii. Nu am incetat nici o clipa sa ii iubesc, de atunci. M-au bucurat de fiecare data cand imi ieseau in cale.
Pe unii as fi vrut sa ii ating, pentru ca ma incanta textura catifelata a aripilor lor. Dar, ma gandesc , de fiecare data, ca atingerea mea le-ar face rau si ii las sa zboare.
In jurul pranzului, am primit unul in dar si de atunci zambesc in continuu.
Iata-l ……

Darul acesta a fost ca o za care a inchis un lant – inceput luni cu acea minunata floare.
Un lant frumos, linistit, minunat, liber …..

O floare

Vorbeam astazi cu un prieten despre inceputurile de saptamana. Ii spuneam ca mie imi plac si ca le primesc, de obicei, cu ganduri bune si zambete largi.
M-a contrazis , dandu-mi suficiente motive pentru care el nu e de acord cu aceasta abordare. Am zambit, chiar daca aceasta zi de luni nu a fost una dintre cele mai fericite.
Am gandit iarasi ca asa e viata si ca nu toate zilele sunt la fel. Mai bine las agitatia si nemultumirile, in momentele lor si ma bucur de lumina. Chiar a fost o lumina frumoasa.
Si ca o confirmare, dupa-amiaza, am primit ceva numai pentru mine – o floare. E drept, e una virtuala, dar este atat de speciala , incat nu m-am putut abtine sa nu o arat tuturor.

Multumesc mult, dragilor.

Auditie cu tata

Cand eram mica persoana responsabila cu muzica era tata. El se interesa si ne aducea pe banda magnetica toate noutatile si asteptam cu nerabdare sa deschida magnetofonul si sunetele sa vina din boxe.
Dansam mult. De fapt, de cand ma stiu dansez.
Erau si momente in care, nu mai ascultam muzica obisnuita sau comerciala, cum i se spune acum.
Atunci punea benzile lui, cu muzica de suflet. Sunt multi artistii pe care ii asculta, dar unii erau favoriti.
Ieri,m-am trezit cu o pofta nebuna sa ascult muzica aceea. Am deschis laptopul si am pus muzica lor. Am o melodie preferata, care pentru mine inseamna mult si am simtit ca trebuie sa o ascult impreuna cu tata.
Surpriza a fost mare – nu numai ca am ascultat-o impreuna, dar mi-a oferit prin intermediul internetului, o auditie exemplara.
M-a facut fericita, pentru ca m-am simtit din nou ca in copilarie , cand el misca mainile de parca ar fi fost tobosarul de la Creedence ( ei sunt preferatii tatei!) si imi spuneam ” ce bine simte ritmul!”.
I-am multumit si l-am imbratisat tare – tare, chiar daca e la o distanta considerabila si i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a adus in viata oameni minunati.

Substitut

Acum ceva vreme, cineva imi spunea ca nu ii place sa fie un substitut. Am incercat sa aduc argumente ca nu este asa, dar n-am avut sorti de izbanda si n-am fortat. Am gandit ca se va convinge de contrariu, in timp.
Nu am mai atins subiectul de ceva vreme, din diverse motive. Dar, de curand, mi-a revenit in minte discutia aceea, poate si pentru ca m-am intrebat daca nu sunt eu, un substitut.

Si am analizat ce , cum si cand. Pornisem pe niste „drumuri” care se complicau cu fiecare gand sau relationare logica, dar mi-am dat seama ca toate se petreceau in capul meu.

Iar eu sau altcineva nu poate susbstitui pe nimeni, decat poate profesional, dar chiar si atunci situatia este temporara.

Fiecare dintre noi ocupa un loc unic in lumea asta si in vietile persoanelor pe care le intalneste, chiar daca se intampla pentru o zi , o saptamana sau mai mult.

Prin urmare, voi avea argumente de combatut la urmatoarea discutie despre subiect, pe care o voi duce pana la capat, de aceasta data, fara sa imi fie teama de final.