Prima pagină

La multi ani, draga 2016!

Lasă un comentariu

ma gasiti cu marea1Mai sunt cateva ore si gata. S-a dus si 2015!
Cum nu imi plac retrospectivele, doar amintirile punctuale, nu pot si nici nu vreau sa fac o lista de chestiuni bifate sau nu.
Dar …  daca ma intrebati despre intamplarile care mi-au marcat anul ce se incheie, va pot povesti despre una, careia ii mai adaug niste „paranteze” legate de subiect si nu o insiruire de  subiecte. 🙂
O sa va spun, asadar, ca mi-e drag de el, de 2015, pentru ca m-a mai ajutat putin, sa invat  ce si cum e important in viata mea si a celor din jurul meu, ca nimeni si nimic nu poate sa iti spuna mai bine adevarul decat propriile experiente si pentru ca a fost anul iertarii, al redescoperirii mele multumesc pentru fiecare clipa, buna sau mai putin buna.
De aceea, draga 2016, te astept in tihna, cu ganduri bune si cu bucurie, aici, la tarm de mare.

La multi ani, oameni buni!

Anunțuri

1 decembrie

4 comentarii

Dimineata, inainte sa merg la parada, am vrut sa postez pe Facebook (locul unde „am zabovit” mai mult  aceste luni) aceasta fotografie

1 decembrie

Mesajul ar fi fost acesta :  Romania e mai intai un pamant plin de energii contradictorii din care se poate construi aproape orice si plin de frumuseti nemaintalnite in vreo alta tara ( chiar daca nu o data si nu doar eu am avut intentii de emigrare). Azi, pentru mine, Romania e ca o oala de lut, smaltuita, pictata si apoi arsa in cuptor.

La multi ani, Romania! 🙂

Inceput de vara

2 comentarii

A plouat mult, chiar mai mult decat ma asteptam. Daca in primele zile, eram calma si chiar consideram ploaia ca pe un fenomen meteorologic normal, aproape de sfarsitul lunii, ma „taraiam” dintr-o camera intr-alta fara chef de nimic, purtand in ochi o somnolenta aproape bolnavicioasa ce imi amintea de poeziile lui Bacovia.

Priveam cerul in fiecare zi si, desi stiam ca soarele e fix dupa nori, nu m-am putut stapani sa nu ma intreb daca el nu s-o fi saturat de patura de nori din care curgeau zilnic picuri de ploaie,  impiedicandu-l sa straluceasca in petalele florilor de inceput de vara.

Dar, intr-o dimineata, la trezire am zarit prin perdeaua de in nispie, o lumina diferita, ce semana teribil de mult cu o raza de soare. Bucuria a fost mare pentru ca, in sfarsit, dupa multe zile intunecate si umede,  revenea mandrul soare ca si in poveste.

Am deschis radioul on-line – Romantic Festival si toate melodiile varatice au starnit, din nou, dorul, astfel incat dimineata urmatoare ne-am imbarcat  bagajele in masina si am plecat spre locul unde ne chema inima.

Grau si maci, maci si flori galbene, cer si lumina  este o descriere perfecta a drumului catre mare.

Am fugit sa o vedem, aproape imediat dupa sosire. Se intindea si  desfasura fericita la picioarele noastre, in lumina soarelui acoperit din cand in cand de cate un nor deloc amenintator.

Seara, ne-a prins la un „pahar de vorba”, in cantecul greierilor si intr-o atmosfera parfumata de mireasma florilor de vara.

A doua zi, m-am trezit in liniste, fara vuiet de motoare si cu un mare drag sa prepar cafeaua, de aceasta data, greceasca. Am savurat-o, bucurandu-ma de imaginea plina de verde a gradinii vecinilor.

Nici un nor pe cer, aerul cald, deci, era timpul de plaja.

Am ales una la care nu mai fusesem, prin urmare drumul a fost ca o scurta explorare prin iarba verde sau uscata, flori de camp sau scoici, purtand in gand „o inima” ai carei ochi  de cer imi sunt tare dragi si pe care am decis sa o iau cu mine in acea zi, pentru ca sa ascultam impreuna marea si sa lasam briza racoroasa sa ne zburleasca parul.

N-am zabovit mai mult de doua ore, pentru ca soarele dogorator si lipsa lotiunii pentru plaja, uitata acasa din graba, ne-ar fi ars pielea mai mult decat s-a intamplat.

Spre seara, ne-am intalnit cu prieteni dragi si am hotarat prepararea unui peste la gratar cu sos de iaurt si verdeturi. Luna rotunda si alba se ridica, in timpul asta, din mare spre bucuria noastra care ne intreceam in pozat.

O frumusete si o bucurie – atmosfera, seara, viata!

Dimineata, usor debusolata de caldura emanata de corpul meu toata noaptea, am hotarat sa vedem culoarea marii, asa cum e ea la capatul tarii. Am ajuns in Vama, unde am intalnit alti prieteni si unde am  revazut macii crescuti in nisip, admirati si iubiti pentru intaia data, in urma cu trei ani. Superba imagine!

Drumul spre Bucuresti a fost ca un zambet pentru ca m-am bucurat de fiecare clipa si mi-am mai potolit din dorul pe care l-am trait in fiecare zi ploioasa a lunii mai.

 

 

Inceput de mai

2 comentarii

Prima zi a lui florar , luna aceasta vie si inflorita, m-a gasit simtind un dor tulburator de mare, pentru care am incercat, initial, sa gasesc o explicatie, dar am renuntat destul de repede.

Si pentru ca drumul pana la mare nu-l puteam face din dinverse motive, m-am bucurat de soare, de bretele  si de plimbarea scurta pana la Dunare. Am baut o cafea pe ponton, in liniste, privind malul verde al vecinilor bulgari,  care pareau toropiti de caldura neobisnuita  perioadei acesteia.

Pe drumul de intoarcere, m-am bucurat de toate florile pe care le vedeam – crescute in afara sau inauntrul curtilor. Liliacul a fost de departe regele neincoronat.

Privindu-l, m-am gandit la cele ce se intamplau in ultima vreme. Stiu ca viata nu e plana. Stiu ca e plina de intamplari pe care noi le percepem frumoase sau urate. Si mai stiu ca oamenii care apar la un moment dat in viata noastra, nu trebuie sa ramana langa noi pe vecie. Asta e mersul, asa e calatoria.

In acelasi timp am invatat  sa imi ascult simtamintele interioare care ma avertizeaza sa ma retrag, o fac fara resentimente, mai ales cand ipocrizia nu face parte din tine. In fond, cui ii place sa atarne in ceva ce nu il mai accepta?  Nimanui.

Poate nu intamplator, ziua aceea s-a incheiat cu o inghetata de ciocolata neagra si fulgi de migdale.

Zilele ce au urmat au fost la fel de calde. Caldurii i s-a adaugat o emotie si acelasi dor de mare.

Dar, luni, dorul mi s-a potolit. Marea, isi intindea in soare  culoarea pe care nu o are decat in aceasta perioada a anului si m-a primit bucuroasa cu o briza racoroasa. Am cuprins-o intr-o privire si mi-am vazut de drum, cu gandul ca , in curand, ma voi intoarce sa „discutam” pe indelete.

Sunt!

Lasă un comentariu

In tara magica despre care eu vorbesc adesea, am trecut de vreo cateva ori pe sub un copac cu niste fructe mici si rosii sau galbene.  Nu am simtit nevoia sa stiu detalii despre el, i-am simtit insa viata ce ii pulsa sub scoarta si felul in care se daruia oamenilor.

Mi-a placut sa il imortalizez cu razele soarelui printre frunze si a fost suportul ideal pentru o afirmatie pe care am adoptat-o simplu, venind  din mine.

 

Un loc nou

6 comentarii

Asadar, m-am mutat. Am ales wordpress din mai multe motive, cele mai multe tehnice.
Ma bucur si imi plac si culorile ce ma insotesc, sunt calde si se potrivesc cu fluturii pe care mi i-a desenat atat de frumos Daiana. Ii multumesc inca o data si va multumesc si voua, ca sunteti.

 

Impacarea cu mine

2 comentarii

M-am gandit sa scriu despre fericire, dar inca nu pot.
Daca va ganditi ca e timpul pentru altceva, pentru furie, spre exemplu, o sa va spun ca a fost. Acum, e timpul pentru vindecare, pentru (re)invatare.
Debusolata fiind, nu am stiut ce sa simt mai intai. Spre ce sa ma indrept si cum sa ma port cu mine. Recunosc ca m-am luptat .Dar numai pana intr-un moment cand, de oboseala sau de sfarsit de etapa, m-am oprit lasand loc simtamintelor cele mai felurite. In momentele de liniste,  ma intrebam blazata ce va  urma si nu intrezaream nimic. Nu vedeam decat un drum care mi se parea anost si cam gol.
Ceva, insa, ca o forta, ma impingea inainte.
Azi, pentru prima data de atunci, am zarit lumina. Lumina ce era partenera mea de calatorie si zbor.
Povara pe care o simteam pe umeri, am lasat-o deoparte si o bucurie calda si plina mi-a cotropit sufletul si trupul.
M-am impacat cu mine. Ma simt din nou, vie si … e bine.

Older Entries