Prima pagină

Din an in an…

Lasă un comentariu

M-am trezit, in aceasta dimineata, cu un colind pe care il ascultam in copilarie cantat de bunica mea, careia toti nepotii i-am spus ma’amaia. De ce? N-as putea sa va spun nici dupa 38 de ani.
Am crezut, initial, ca e un soi de romanta, pe care o cantau la petreceri matusa si unchiul meu si, abia multi ani mai tarziu, am aflat ca e un colind frumos,… foarte frumos!
Mi-au fost si imi sunt foarte dragi cuvintele transmise de Ciprian Porumbescu, pentru ca el este autorul acestui cantec de Craciun.
Ii multumesc ma’amaiei pentru ca mi-a bucurat auzul cu el, matusii mele care a continuat sa il cante, iar voua, dragilor, va doresc sa aveti un Craciun Fericit, sa va bucurati de toate momentele lui si sa ne intalnim cu bine la anul, cand va voi povesti  cum e viata simpla… langa mare.
Va imbratisez cu drag! 🙂

Anunțuri

Inceput de vara

2 comentarii

A plouat mult, chiar mai mult decat ma asteptam. Daca in primele zile, eram calma si chiar consideram ploaia ca pe un fenomen meteorologic normal, aproape de sfarsitul lunii, ma „taraiam” dintr-o camera intr-alta fara chef de nimic, purtand in ochi o somnolenta aproape bolnavicioasa ce imi amintea de poeziile lui Bacovia.

Priveam cerul in fiecare zi si, desi stiam ca soarele e fix dupa nori, nu m-am putut stapani sa nu ma intreb daca el nu s-o fi saturat de patura de nori din care curgeau zilnic picuri de ploaie,  impiedicandu-l sa straluceasca in petalele florilor de inceput de vara.

Dar, intr-o dimineata, la trezire am zarit prin perdeaua de in nispie, o lumina diferita, ce semana teribil de mult cu o raza de soare. Bucuria a fost mare pentru ca, in sfarsit, dupa multe zile intunecate si umede,  revenea mandrul soare ca si in poveste.

Am deschis radioul on-line – Romantic Festival si toate melodiile varatice au starnit, din nou, dorul, astfel incat dimineata urmatoare ne-am imbarcat  bagajele in masina si am plecat spre locul unde ne chema inima.

Grau si maci, maci si flori galbene, cer si lumina  este o descriere perfecta a drumului catre mare.

Am fugit sa o vedem, aproape imediat dupa sosire. Se intindea si  desfasura fericita la picioarele noastre, in lumina soarelui acoperit din cand in cand de cate un nor deloc amenintator.

Seara, ne-a prins la un „pahar de vorba”, in cantecul greierilor si intr-o atmosfera parfumata de mireasma florilor de vara.

A doua zi, m-am trezit in liniste, fara vuiet de motoare si cu un mare drag sa prepar cafeaua, de aceasta data, greceasca. Am savurat-o, bucurandu-ma de imaginea plina de verde a gradinii vecinilor.

Nici un nor pe cer, aerul cald, deci, era timpul de plaja.

Am ales una la care nu mai fusesem, prin urmare drumul a fost ca o scurta explorare prin iarba verde sau uscata, flori de camp sau scoici, purtand in gand „o inima” ai carei ochi  de cer imi sunt tare dragi si pe care am decis sa o iau cu mine in acea zi, pentru ca sa ascultam impreuna marea si sa lasam briza racoroasa sa ne zburleasca parul.

N-am zabovit mai mult de doua ore, pentru ca soarele dogorator si lipsa lotiunii pentru plaja, uitata acasa din graba, ne-ar fi ars pielea mai mult decat s-a intamplat.

Spre seara, ne-am intalnit cu prieteni dragi si am hotarat prepararea unui peste la gratar cu sos de iaurt si verdeturi. Luna rotunda si alba se ridica, in timpul asta, din mare spre bucuria noastra care ne intreceam in pozat.

O frumusete si o bucurie – atmosfera, seara, viata!

Dimineata, usor debusolata de caldura emanata de corpul meu toata noaptea, am hotarat sa vedem culoarea marii, asa cum e ea la capatul tarii. Am ajuns in Vama, unde am intalnit alti prieteni si unde am  revazut macii crescuti in nisip, admirati si iubiti pentru intaia data, in urma cu trei ani. Superba imagine!

Drumul spre Bucuresti a fost ca un zambet pentru ca m-am bucurat de fiecare clipa si mi-am mai potolit din dorul pe care l-am trait in fiecare zi ploioasa a lunii mai.

 

 

Duminica dimineaţă ţi se împărtăşeşte îngerul

Lasă un comentariu

Iată-ne iar în plină duminescioară, boieri dumneavoastră. Şi inima se bucură de aşa bună regăsire. Căci Sfânta Duminică locuieşte dincolo de Apa Sâmbetei, în palate de aur, în păduri neumblate de oameni şi poartă veşminte  albe. Ea li se arată în vis sau aievea, pentru a-i povăţui cum să alunge bolile şi să preîntâmpine pagubele.

Moşii şi strămoşii noştri ziceau să nu mături duminică dimineaţa în faţa răsăritului, să nu colbăieşti faţa sfântului soare. Duminica să nu mănânci de dimineaţă, că ţi se împărtăşeşte îngerul. Şi tot ei erau încredinţaţi că cine se naşte duminica e vesel şi se ţine de norocos.

În schimb mult bine ţi-ai face dacă duminica dimineaţă deschizi uşa încă pe întuneric, căci, de găseşte Maica Domnului deschis, intră şi te răsplăteşte cu toate cele binecuvântate, dar închis de este, nu intră în casa ta. Asemenea – duminica e ziua când omul se odihneşte întru trup şi se îngrijeşte mai cu osebire de cele ale spiritului. Rugăciunea şi pacea sufletului sunt hrana cea  de preţ şi cea mai săţioasă în ziua aceasta. Şi aflaţi că la Duminica Tânără fetele mari se piaptănă şi taie vârfurile părului cu foarfecele, ca să crească mai lung şi mai des.

Şi-apoi să mai ştiţi şi alte lucruri însemnate, boieri dumneavoastră. Toate visele visate sâmbătă noaptea înspre duminică izbândesc. V-a făcut careva zile amare ? Vă duşmăneşte anapoda ? N-aveţi voi nici suflet, nici vreme şi nici spor să vă sfădiţi cu el ori să-i coaceţi vreo răzbunare. Dar dacă ţineţi post duminica pentru el, Dumnezeu limpezeşte toate şi vă fereşte de rele cu lumina Lui.

Nevasta unui ţăran înstărit mergea şi la biserică, şi la petreceri, dar bine altora nu făcea niciodată. Când a murit, Nefârtatul şi îngerul s-au luptat pentru sufletul ei. Sf. Duminică a salvat-o, pentru că îi respectase ziua.

Iaca, de aceea trebuie cinstită duminica, dragilor.

Multumesc Dacia Plant de pe al carei cont de Facebook, am preluat aceasta nota.

Fragment de timp

5 comentarii

Miercuri

M-am trezit in sunetul ploii care cadea iute pe bucatile caramizii de gresie ale terasei. Draperia e trasa, deci nu pot vedea cerul cenusiu, zaresc doar lumina deloc stralucitoare cum fusese pana acum.

Inchid din nou ochii, pentru ca nimeni nu se misca in casa. Imi spun ca mai zabovesc prêt de 5 minute in pat, dar adorm pentru jumatate de ora. Si ma trezesc naucita, dintr-un vis cu tine, in care alergai mult si tare. Nu vroiai sa fii prins. Nu vroiai sa auzi. Nu vroiai sa stii.

Am privit afara cu ochi curiosi. Norii se deschideau, lasand loc soarelui. E cald, foarte cald. Asa cum se intampla dupa ploaie, vara.

Simt mirosul cafelei, semn ca L.  s-a trezit si a pregatit si cafeaua pentru mine. E liniste, dar in mine e o furtuna. Ma ridic, ii zambesc si imi intoarce zambetul, dar vad un semn de intrebare in privirea ei. Nu ii spun nimic. Dau fuga la baie, ma spal repede pe dinti, pe fata de parca as fi in intarziere. Beau cafeaua repede, nespunand nimic, ma imbrac si ii spun ca ies sa ma plimb. Imi raspunde zambind ca e bine ca ies si ca  orice are nevoie de timp si rabdare. Absolut orice!

Ii zambesc si ies repede, pentru ca sunt cu ochii plini de lacrimi.

Merg repede, aproape alergand, asa cum fac la Bucuresti. Vreau sa ma eliberez de ceva inexplicabil. E o presiune asupra mea, asupra sufletului meu. In interior, in suflet, peste tot in mine.

M-am oprit doar langa apa, atunci putandu-mi auzi si respiratia. Era una rapida, ca si c

um ceva m-ar fi sufocat. Ceva  nu m-ar fi lasat sa respire asa cum era normal.

Nu stiu cat timp am stat uitandu-ma la ocean, ca la un punct fix de care am incercat sa ma agat.. M-am “trezit” in briza usoara si soarele lenes al unei dupa-amieze de aprilie. Priveam in continuare orizontul creat de ocean, darn u mai simteam presiunea aceea teribila si respiram normal.

Ca prin vis, am auzit sunetul telefonului. Il verific si gasesc un mesaj din tara. Era clar si concis – nu vrei sa fi gasit de nimeni si nici nu vrei sa stiide nimeni. Desi, acum, am o explicatie pentru starea mea anterioara, o tristete grea imi inunda sufletul. Ciudata similitudine cu visul, din zori,imi spun.

Ma ridic si plec spre casa L. E inca placut, desi se insereaza. Mergand,imi dau seama ca ma dor mainile, picioarele si spatele. Toata incordarea de peste zi, o simt acum, in muschi. Mi-e rau si mi-e dor. Alta combinatie ciudata.

Ajunsa acasa, deschid calculatorul din automatism. Vorbesc un pic cu G. care imi spune ca pleaca pentru cateva zile din oras. Isi doreste  o evadare si, probabil, va fi la mare. Ma bucur pentru ea, darn u pot sa fiu foarte prezenta. Ii spun ce s-a intamplat si ma retrag in noapte, in asternuturi, sperand intr-un somn adanc si lung, aproape nesfarsit.