Prima pagină

Descoperirea unei forte (I)

2 comentarii

A venit momentul si va voi povesti cum am descoperit linistea intr-o forta imensa.

Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo pasiune pentru munte. In copilarie , mergeam la munte fara sa ma gandesc prea mult daca imi place sau nu. Mergeam in locurile obisnuite de vizitat si cam asta era tot.
Cand mi s-a propus o escapada, am strambat din nas. Mi-am spus „ce sa fac eu acolo?”. Si intr-o seara, am spus „hai sa mergem”!
Intai a fost putina istorie si mit…
Apoi a inceput expeditia in adevaratul sens al cuvantului. Muntele imi arata una cate una fetele pe care le are in fiecare loc prin care treceam. Iar eu… respiram si alungam ganduri, priveam si ma incarcam, inconstient, la inceput.
Un pic mai aproape de cer …
Pana aici, cand am simtit forta. Am zambit si mi-am spus „ai pierdut cam mult timp,Viviana”, dar el – muntele – imi spunea imbratisandu-ma, parca, ” esti binevenita!”.
Dimineata „am zacut ” intr-un aer limpede , clar si am realizat ca nimic nu imi mai poate face rau. Nici macar vietatile salbatice ce ar putea fi prin zona..
.
Anunțuri

Dor

Lasă un comentariu

Mi-e dor sa iti aud cuvintele. Mi-e dor sa ma trezesc dimineata de un mesaj trimis ca din intamplare, care sa ma umple de lumina. Mi-e dor sa te intreb(stupid, de altfel!)daca „pot sa te intreb” si tu sa imi spui „ascult”. Mi-e dor sa te vad.Mi-e dor sa rad cum am facut-o de atatea ori impreuna pentru toate prostiile din lume. Mi-e dor sa ma certi pentru ca nu am grija de mine. Mi-e dor sa te aud. Mi-e dor sa te stiu si sa te simt acolo, langa mine, oriunde m-as afla.

Nu stiu ce va fi maine, peste cinci zile sau peste doua luni, dar acum stiu ca mi-e dor….

Respiratia

2 comentarii

Acum 2 saptamani am invatat sa respir. O fac din momentul in care am venit pe lume, dar abia atunci am constientizat ce inseamna sa respiri cu adevarat.
Exercitiul acesta mi l-a recomandat o prietena intr-un moment in care aveam sentimentul ca „ma sufoc”, pentru ca nu intelegeam situatii, gesturi, atitudini. Mi-a facut bine. Nu m-a ajutat sa patrund realitatile neintelese, dar am reusit sa descopar in mine niste forte nebanuite.
A fost ca o imbratisare calda , intr-o noapte linistita de vara cand e foarte usor sa asculti greierii. Pentru prima data , nu am avut nici macar un gand de teama. Am lasat-o sa ma invaluie. Am acceptat-o, pentru ca mi-a fost data si pentru ca am vrut sa trec prin ea. Ba mai mult, am trait-o !
Azi, am avut din nou senzatia de sufocare. Uitasem oare sa respir?Am verificat.
Nu a mai fost, insa, la fel! Ceva lipsea – cantecul greierilor. Tacusera, desi noaptea linistita de vara ramasese inca …

Aseara….

2 comentarii

Aseara cuvintele imi veneau cu repeziciune.As putea spune chiar cu furie.N-am scris.Am indurat. M-am chinuit.”Am izbit”, „le-am aruncat cat colo”,”am ucis”.
Nu imi mai sta in fire sa fiu asa, de un an ! M-am detasat de trairile negative din viata mea.
Insa, aseara, vroiam sa musc din viata mea si din mine!Vroiam sa nu mai stiu de nimic! Vroiam sa arunc tot ceea ce construisem cu mine in tot acest timp!Vroiam sa urlu pe strada si sa spun ca nu e bine sa fii cald si sincer! Vroiam sa ucid tot ceea ce era LUMINA, in mine !Vroiam sa nu mai vad oamenii,de fapt, nici nu ii mai vedeam!
Am mers, o distanta destul de mare, cu piciorul! A fost supliciul meu! Am ajuns acasa cu buzele vinete, de atata durere, dar nu m-am lasat, am continuat ,inca vreo jumatate de ora!
Dupa care , s-a lasat linistea! O liniste surda, dar simpla, egala.M-am privit in interior si am redescoperit o mica , dar foarte mica raza de lumina. Era lumina mea, in care alesesem sa traiesc. M-am indreptat spre ea. I-am simtit caldura si atunci, am inceput sa zambesc.
Am inchis ochii. Si am realizat ca nu voi mai putea sa revin la ceea ce am fost, indiferent cat de multa durere strang in 60 minute.
Cineva scria ” love will keep us together” – parerea mea este alta – „love will keep us alive!”
Nu stiu ce va fi maine – poate o noua zi, poate un soare mult prea arzator, poate o noua sansa ca in „Gone with the wind”, dar ceva e cert LUMINA va fi cu mine si chiar si zambetul.

Am ales definitiv

7 comentarii

In seara asta, am inteles pentru ultima data pe lumea asta ca sinceritatea e singura maniera in care vreau sa traiesc.

Am inteles ca toate momentele in care ne ascundem si vrem sa parem altfel decat suntem, sunt doar minciuni. Cei pe care ii mintim, dintru inceput, suntem chiar noi.
La ce sunt bune momentele in care aratam ceea ce nu suntem? Sa ne protejam ?! In nici un caz! Toate acestea ne determina o imagine, din care incepem sa luam gesturi , priviri, cuvinte si ne transforma in niste personaje care par autentice, puternice, stapane pe situatie.
In realitate, in interior, suntem sfasiati de temeri si nu suntem in stare sa spunem ” mi-e dor” sau „imi esti drag”.
De aceea, am ales definitiv sa fiu prietena cea mai buna a sinceritatii !

(Poate) Ultimul cuvant

1 comentariu

Nu ma cunosti.Si, dupa ultimele intamplari, nici nu cred ca ai vrut.
In ultimul timp, am realizat ca e „foarte usor” sa definesti un om doar in functie de un cuvant, o atitudine sau o privire. Realitatea e mai complexa. Nu se rezuma la trei situatii.
Nu vreau sa ma substitui detinatorului adevarului absolut, dar atunci cand sunt implicata, nu pot sa tac si sa nu ma intreb cum eram perceputa de cei din jur cand emanam doar energii negative?! Cred ca le era foarte greu si, probabil, ca unii se simteau neputinciosi. Astfel , m-am simtit si eu aseara – fara putere.
Imi amintesc cat de negre imi erau zilele cand ma trezeam dimineata si, in loc, sa vad lumina,nu pridideam sa fac scenarii de platit polite. Imi amintesc cat imi schimba fizionomia dorinta de razbunare si fiecare rautate pe care o faceam, ma facea sa ma simt bine pe moment, cateva ore dupa sau poate o saptamana. Venea , insa, un moment in care imi simteam sufletul gol si nu stiam de ce – nu realizam ca, de fapt, nu ma „imbogatisem” cu nimic. Ba mai mult, ma intrebam de ce oare mi se intampla toate astea, pentru ca eu nu am gresit cu nimic. Si nedumerirea se transforma intr-o mare de resentimente.
Pot spune, acum, ca mi-e jena , pentru felul in care ma comportam atunci, ca nu sunt mandra de tot raul pe care l-am facut si , daca as putea , le-as spune tuturor celor implicati ca imi pare rau.
Ma veti intreba de ce scriu toate astea sau, avand in vedere inceputul acestui post, cui…
Le scriu pentru ca imi pasa. Pentru ca neputinta mea de aseara , m-a facut sa inteleg cat de bine imi este traind in LUMINA! Pentru ca vreau sa ma bucur de fiecare clipa pe care o gasesc frumoasa si imi atinge sufletul, spiritul sau ochii.
Pentru ca nu am nici o urma de regret pentru trei zile din viata mea. Pentru ca voi ramane cu amintirea unor momente absolut extraordinare petrecute impreuna. Pentru prima baie in piscina, noaptea pe o ploaie torentiala.
Si, mai ales, pentru ca voi ramane cu bratele deschise catre o noua zi …