31 Decembrie 2009

Noaptea de trecere catre 2009 a fost una extrem de friguroasa, la Iasi. Revelionul a fost unul neasteptat si plin de dans.
Trecerea propriu-zisa, dintr-un an intr-altul a fost una rapida, fara sa ma gandesc prea mult.Am trecut si gata.Sperante erau multe si, in acelasi timp, nu speram la nimic. Eram doar observatoare.

Am trait primele luni din an cu uimire si nemultumire, negandindu-ma ca aceasta este practic viata.

Si ca o incapatanare a destinului si o compensatie in acelasi timp, intamplarile bune si frumoase nu incetau sa vina. Pe 14 februarie, am fost intr-o semivacanta, in Parang, si m-am dat cu ligheanul – experienta incredibila.

Au urmat evenimente „administrative” – m-am mutat intr-o casa noua, pe care am decorat-o dupa sufletul meu si care mi se potriveste . Marturisesc ca ma simt bine, aici – e cald si ma simt acasa. Situatie pentru ca ii multumesc Izabelei.
Si a venit si vara mult iubita cu ziua mea, cu week-end-uri minunate la mare – am descoperit Vama cu macii ei crescuti in nisip si muntele – pe care il negam la maxim.

Finalul verii, m-a gasit la Cheia, in concediu, departe de lumea in care traiesc si de orice farama de tehnologie. Reimprospatare pe toate planurile.
Tot in vara, am inteles multe lucruri: cat e de bine sa respiri, cat e de natural si de minunat sa iti marturisesti sentimentele, cat e de bine sa traiesti fiecare clipa si cat e de misto viata. Pentru toate aceste „invataturi” si nu numai ii multumesc ei, prietenei mele de langa ocean pe care o iubesc tare-tare.

Toamna a venit, intr-un anume fel – nu prea a fost toamna. A fost calda si blanda. Si plina de suprize placute .

Am cunoscut oameni noi si asta m-a bucurat si ma bucura in continuare.

Am primit flori si fluturi. Margele si multa iubire.

Pentru toate acestea, multumesc si nu pot decat sa deschid bratele larg si sa spun, cu un zambet pe fata, ca MAI VREAU!

Cum va fi 2010 ? ASA CUM VREAU EU SA FIE : SPARKLING !

Publicitate

Ultimele trei zile

Mai sunt 4 zile si gata, se termina si 2009!

Nu voi face o retrospectiva, in acest post, voi vorbi doar despre ultima saptamana.

A fost una nebuna! La sfarsitul fiecarei zile ma dureau picioarele si picam franta de oboseala. A doua zi o luam de la capat cu diverse treburi profesionale sau personale.

Cea mai extraordinara zi, insa, a fost cea denumita Ajunul Craciunului.

Ora de trezire a fost 7.30. Am finalizat si ultimele chestiuni la birou si am venit repede acasa, pentru ca ma astepta bucataria.

Nu am mai gatit de ceva vreme, pentru Craciun, insa anul asta mi-am dorit sa il petrec alaturi de prieteni si cei dragi avand o masa incarcata de bucate traditionale. Ceea ce s-a si intamplat – am preparat sarmalele si friptura.

Decoratiunile au fost asezate si ele in locul dedicat si la 20.30, imi asteptam invitatii. Nu au fost chiar punctuali, dar mi-au facut un bine pentru ca mi-au permis sa ma gandesc la toti cei dragi – Acuarele, Andreea, Costina, Daiana, Gabi, Cristina, Lola, Mo si sa le urez un Craciun Fericit si sa ramana cu toatele asa de frumoase, de minunate si magice ca si pana acum!

A fost o noapte in care ne-am bucurat de cadouri si clipe unice, pentru ca nu se vor mai intoarce.Intr-un cuvant AM TRAIT!

In prima zi de Craciun am avut sansa sa vad o casa superba, cu o arhitectura din anii 30-40 si sa ascult Nat King Cole. Am savurat fiecare clipa – m-am simtit ca si cum as fi participat la o petrecere de atunci.

Atmosfera aceea, mi-a ramas in minte si in suflet si pentru ca n-am vrut sa ma desprind din ea am vazut filmul „Patul lui Procust”. Ce vremuri!….

Azi e o zi de liniste. O zi in care am scris, am citit, am ascultat muzica, „mi-am revazut” prietenii si va continua sa fie linistita, pentru ca asta este alegerea mea.

Si pentru ca in liniste, consider eu, e bine sa mai apara cate ceva mai special sa ascultam putina muzica…

Va imbratisez pe toate, doamnelor …..

Rudolph

Nu l-am vazut niciodata, insa de demult stiu ca a facut parte din alaiul Mosului. Suferea tare pentru ca avea nasul mare si rosu si toata lumea radea de el. Iar Mos Craciun l-a descoperit, intr-o zi cand avea nevoie sa ii lumineze calea.

De o saptamana, in drum spre casa, in masina prietenei mele, ascultam radioul lui Mos Craciun si m-am indragostit de o melodie …..

Sufletul mi se bucura de fiecare data si am atitudinea unui copil care vrea sa danseze si sa cante o melodie care ii place. Si fredonez melodia si zambesc si traiesc……

Din nou …leapsa foto

Asa este! Acuarele avea dreptate – trebuie sa o dau mai departe ( te rog sa imi ierti „egoismul”).

In acest fel, le/ii rog pe toti cei care trec pe aici sa preia aceasta leapsa care e binefacatoare pentru minte si suflet.

Cel putin, pentru mine a fost.

Leapsa foto

In octombrie, Acuarele mi-a lansat o leapsa. Desi , i-am promis, nu am raspuns pozitiv, pentru ca nu era momentul. Acum a venit.

Este nevoie de o fotografie de suflet :

In ea e totul – lumina, apa, verde, viata ….. Adica, tot ceea ce e esential pentru mine.

Si o fotografie amuzanta. Sunt doi copii ( nepotii mei – Petra si Petru) minunati, veseli, adorabili, care se amuza de niste nimicuri…

Dincolo de aparenta hazului, e o lectie extraordinara pe care noi, cei care ne consideram „oameni mari” ar fi bine sa nu o uitam….

Iubesc viata pentru momentele acestea doua si pentru un infinit de alte motive.

P.S. Draga mea Acuarele, aceasta melodie ti-o daruiesc tie si minunii din viata ta.

Votul meu

Acum 2 ore jumate am iesit din sectia de votare. Am stat la o coada de 2 ore. La un moment dat inghetasem, dar am hotarat sa nu renunt, mai ales ca in primul tur nu am reusit sa pun stampila pentru ca nu am domiciliul stabil in capitala si cozile au fost foarte mari.

Toti cei prezenti la acest „rand” am vrut sa ne exercitam dreptul de cetateni ai Romaniei. Discutiile erau diverse – de la relatii, motivele vizitei in capitala, proasta organizare, caldura din toaleta(!) amfiteatrului Spitalului „Victor Babes”, intalniri programate pentru dupa-amiaza – e totusi Sf. Nicolae, in calendarul ortodox….

Motivele care m-au determinat sa merg la vot sunt multe si diverse si nu are rost sa le enumar aici. Cel care a fost esential, insa, il reprezinta o scrisoare primita cu 10 zile in urma de bunicul meu. Mircea Geoana ii trimitea bunicului meu, fost capitan al armatei romane, un plic dedicat.

Scrisoarea, un foarte bun produs PR, ar fi atins coarda sensibila si unei persoane adulte, darmite unui pensionar.

Multe cuvinte, multe acuzatii aduse actualului presedinte, multe analogii – intr-un cuvant multa demagogie.

„Va chem alaturi de mine, domnule capitan, sa redam tarii onoarea, solidaritatea si patriotismul de care Romania are atata nevoie!” Emotionanta ultima fraza din epistola trimisa de dl. Geoana, nu-i asa ?

Un singur aspect l-a omis Mircea Geoana – bunicul meu, fost capitan in armata romana, ne-a parasit anul acesta, pe 15 iulie !!!

Inutil, cred, sa va mai spun cui i-am dat votul meu .

Ultima luna

Deja decembrie. Inceput de ultima luna din 2009.

„La multi ani, Romania!” au fost cuvinte pe care le-am auzit foarte des, azi. Da, sa ne traiesti tara in care ne-am nascut, am trait si mai traim inca.

Am spus-o de multe ori, desi pare cliseu, dar avem o tara minunata, problema e ca noi , locuitorii ei, o facem sa para ceva in care unii nu s-ar intoarce nici de frica. Din nefericire, nu pot vedea lucrurile mai departe de azi si azi au un contur gri, disipat in rautate, uratenie, vanitate si lacomie.

Marturisesc ca intro-ul acestui post nu este decat o paranteza , pentru ca, de fapt, vreau sa va vorbesc despre mine.

Se intampla lucruri. Multe si deosebite.

Asa cum scriam si in ultimul post din noiembrie, am fost intr-un „vartej”. Inca ma resimt. Dar cu cat ma dezmeticesc mai bine, cu atat imi dau seama ca am intrat intr-o perioada radicala a existentei mele.

„Cad” ziduri zilnic. Se schimba echilibre pe care le stiam acolo, intr-un anume fel. Constat ca si oamenii care pareau puternici sau invincibili, sunt doar oameni , care ajung la capatul puterilor si spun „gata! e momentul pentru schimbare!”. Nu judec, doar privesc si, de cele mai multe ori, accept.

Din toata perioada aceasta, desi nu imi place, am un regret – poate ca nu am fost prezenta, poate ca nu am dat atentia cuvenita tuturor oamenilor din viata mea care mi-au fost alaturi si pentru asta va cer tuturor INGADUINTA si va multumesc pentru ca sunteti si pentru ca va indreptati gandurile catre mine !