Prima pagină

Un loc pentru toata lumea

2 comentarii

La prima mea intoarcere  din tara magica ( de care mi-e dor in fiecare zi!), era o dimineata  cu un cer laptos si atmosfera parea gri. Drumul spre casa mi-a parut banal, dar am pus totul pe seama oboselii cauzata de diferenta de fus orar si a calatoriei cu avionul.

Peste cateva zile, insa, ceva in interiorul meu simtea o impotrivire si ma uitam, usor bezmetica, in jur. La o trecere de pietoni, am inteles ce se intampla – multi dintre cei a caror privire se intersecta cu a mea, aveau o cuta intre sprancene, nici un zambet si nici macar o privire senina. M-am intristat si prima intentie a fost sa fug, sa fug cat mai departe de griul din jur si in ziua aceea, spre seara, m-am refugiat in parc, pe o banca. Priveam asfintitul si imi spuneam ca am ales altceva, ca nu vreau sa traiesc intr-o bula de sticla  fara ca cineva sa ma atinga, ci imi doresc sa traiesc viata din plin asa cum este frumoasa si plina de experiente.

La momentul acela, nici nu banuiam cate experiente aveau sa vina si pe care le voi trai cu ardere maxima, pentru ca alesesem sa fiu prezenta. Pe unele, le-am trecut cu usurinta unui fulg, pe altele le-am perceput ca pe niste greutati enorme prinse de picioare sau de maini. Toate, insa, au avut rostul lor.

Identice cu cele care se intampla de vreo doua luni, in care se aleg oamenii, luni in care griul nu mai lasa nici o raza de lumina sa mai patrunda.

Ma consider un om normal si nu am pretentia superioritatii mele, pentru ca stiu ca nu exista nimic si nimeni mai presus de unele sau altele.  Un om care nu stie sa urasca, dar dispretuieste cu toata fiinta minciuna. Un om pentru care ipocrizia in prietenie si in orice e ca o boala de care fuge mancand pamantul. Un om care a inteles ca nu poate fi iubit si placut de toata lumea, de aceea nu ii este frica sa se arate chiar asa cum este cu neputintele si posibilitatile din nastere, mizand prea putin pe imaginea proprie – asta nu din ignoranta, ci pentru ca mastile nu pot acoperi realitatea decat pentru o vreme. Un om pentru care respectul si acceptarea e o conditie  esentiala pentru linistea interioara si  pentru orice tip de relatie.

De aceea, imi doresc ca dezumanizarea pe care o simt ca ne inconjoara acum, sa se dizolve si locul ei sa fie luat de o stare de normalitate. De ce? Pentru ca eu cred cu aceeasi obstinatie ca in aceasta lume, e loc pentru toata lumea.

Anunțuri

Para sempre!

Lasă un comentariu

Radiografia unei zile de ianuarie

2 comentarii

Lumina alba, reflectata in zapada. Cer acoperit, cu usoare raze intretaindu-l. Ninge din nou. E frig. Cafea aburind intr-o cana ce imi aduce aminte in fiecare zi sa traiesc, sa iubesc si sa rad.  Pe canapea, imi salut prietenii de pe Facebook, citesc postari , comentez, comunic.

Ascult stiri, apar idei noi sau vechi. Pe unele le ascult, pe unele le ignor. Privesc iar zapada.  As vrea sa fiu la munte. Imi amintesc de incaltari. Hotarasc sa merg sa le cumpar si plec intr-un sfert de ceas.

Frig. Vant de iarna taios dinspre Baragan . Respir cu greu. „Aici, nu aci, tati!”: un pusti de 5 ani catre tatal sau. Statia de metrou neutra, aglomerata pentru ora asta. Ma bucur ca am tren direct. Citesc, in continuare, despre modul de viata al hawaianului. Ajung.

Afara, ninge mai tare. Dambovita e inghetata. Ma gandesc la pescarusii fotografiati de o prietena din reteaua de socializare. Oameni infrigurati, suparati pe iarna.

Magazinul e pe stanga. Intru, probez, nu-mi place culoarea, dar totusi cumpar. Plec.

Pe acelasi drum. Se vede printre nori,  un pic soarele. Ii zambesc de dupa guler si imi vad de drum.

Piata. Cateva cumparaturi, in drum spre casa.

O supa calda, un pahar de vin alb. Discutii. Diverse.

Un al doilea pahar de vin. Gust amar. Abordare. Nou. Noapte buna.

Sunt!

Lasă un comentariu

In tara magica despre care eu vorbesc adesea, am trecut de vreo cateva ori pe sub un copac cu niste fructe mici si rosii sau galbene.  Nu am simtit nevoia sa stiu detalii despre el, i-am simtit insa viata ce ii pulsa sub scoarta si felul in care se daruia oamenilor.

Mi-a placut sa il imortalizez cu razele soarelui printre frunze si a fost suportul ideal pentru o afirmatie pe care am adoptat-o simplu, venind  din mine.