Prima pagină

90 de zile

2 comentarii

In urma cu ceva ani, vreo patru, am ajuns la o greutate de care nu prea am putut sa scap – 75,6 kg la o inaltime de 1.73 m. Am incercat in vara lui 2012 ceva, dar n-am putut tine pasul cu ceva-ul din mintea mea care voia sa traiasca in acel mod.
Ceva-ul acesta  i-a dat  corpului meu  o stare in care sa isi manifeste durerea in voie. Motivul? Unul extrem de intemeiat despre care nu voi vorbi acum, pentru ca necesita o postare speciala.
Am ramas in aceasta lancezeala pana cand, acasa, la Iasi, fiind am realizat ca nu mai pot trai inconjurata de niste “colaci” in jurul mijlocului. Era suficient si chiar mai mult decat atat.
Pentru ca stiam ca nu sunt capabila sa urmez o dieta privativa, am inceput sa caut informatii despre dietele “existente pe piata”. 🙂
Cea mai potrivita mi s-a parut dieta Rina, dieta disociata pentru 90 de zile.
Odata hotararea luata, pe 19 ianuarie am inceput sa mananc conform recomandarilor acestei diete.
Duminica, 19 aprilie,  s-au implinit cele 90 zile si cantarul s-a oprit in dreptul  a 65 kg.  Am pierdut 10,6 kg in trei luni, desi mi-as fi dorit sa fie 13, dar sunt bucuroasa pentru ca rezultatul se vede si, mai ales, se simte.  Acum, corpul meu e multumit. 🙂
N-a fost nici usor, dar nici exagerat de greu. Au fost zile in care nu am respectat recomandarile 100%, au fost si zile in care mi-a fost foame.
Eu voi prelungi cu doua saptamani dieta, deoarece de Pasti am incercat sa ma bucur, cu masura, de ceea ce am gatit.
De ce va povestesc toate astea?
Nu ca sa ma laud, ci doar pentru a-i ajuta pe cei care isi spun ca nu vor putea face vreodata pasul acesta sau pentru cei care sunt indecisi in a alege o dieta sau alta.
Ii rog sa aiba incredere si multa, multa rabdare. E foarte multa nevoie de ambele.
Pentru conformitate – inainte si acum. 🙂
inainteacum

Anunțuri

Fragment de timp

5 comentarii

Miercuri

M-am trezit in sunetul ploii care cadea iute pe bucatile caramizii de gresie ale terasei. Draperia e trasa, deci nu pot vedea cerul cenusiu, zaresc doar lumina deloc stralucitoare cum fusese pana acum.

Inchid din nou ochii, pentru ca nimeni nu se misca in casa. Imi spun ca mai zabovesc prêt de 5 minute in pat, dar adorm pentru jumatate de ora. Si ma trezesc naucita, dintr-un vis cu tine, in care alergai mult si tare. Nu vroiai sa fii prins. Nu vroiai sa auzi. Nu vroiai sa stii.

Am privit afara cu ochi curiosi. Norii se deschideau, lasand loc soarelui. E cald, foarte cald. Asa cum se intampla dupa ploaie, vara.

Simt mirosul cafelei, semn ca L.  s-a trezit si a pregatit si cafeaua pentru mine. E liniste, dar in mine e o furtuna. Ma ridic, ii zambesc si imi intoarce zambetul, dar vad un semn de intrebare in privirea ei. Nu ii spun nimic. Dau fuga la baie, ma spal repede pe dinti, pe fata de parca as fi in intarziere. Beau cafeaua repede, nespunand nimic, ma imbrac si ii spun ca ies sa ma plimb. Imi raspunde zambind ca e bine ca ies si ca  orice are nevoie de timp si rabdare. Absolut orice!

Ii zambesc si ies repede, pentru ca sunt cu ochii plini de lacrimi.

Merg repede, aproape alergand, asa cum fac la Bucuresti. Vreau sa ma eliberez de ceva inexplicabil. E o presiune asupra mea, asupra sufletului meu. In interior, in suflet, peste tot in mine.

M-am oprit doar langa apa, atunci putandu-mi auzi si respiratia. Era una rapida, ca si c

um ceva m-ar fi sufocat. Ceva  nu m-ar fi lasat sa respire asa cum era normal.

Nu stiu cat timp am stat uitandu-ma la ocean, ca la un punct fix de care am incercat sa ma agat.. M-am “trezit” in briza usoara si soarele lenes al unei dupa-amieze de aprilie. Priveam in continuare orizontul creat de ocean, darn u mai simteam presiunea aceea teribila si respiram normal.

Ca prin vis, am auzit sunetul telefonului. Il verific si gasesc un mesaj din tara. Era clar si concis – nu vrei sa fi gasit de nimeni si nici nu vrei sa stiide nimeni. Desi, acum, am o explicatie pentru starea mea anterioara, o tristete grea imi inunda sufletul. Ciudata similitudine cu visul, din zori,imi spun.

Ma ridic si plec spre casa L. E inca placut, desi se insereaza. Mergand,imi dau seama ca ma dor mainile, picioarele si spatele. Toata incordarea de peste zi, o simt acum, in muschi. Mi-e rau si mi-e dor. Alta combinatie ciudata.

Ajunsa acasa, deschid calculatorul din automatism. Vorbesc un pic cu G. care imi spune ca pleaca pentru cateva zile din oras. Isi doreste  o evadare si, probabil, va fi la mare. Ma bucur pentru ea, darn u pot sa fiu foarte prezenta. Ii spun ce s-a intamplat si ma retrag in noapte, in asternuturi, sperand intr-un somn adanc si lung, aproape nesfarsit.

Un an intreg

10 comentarii

De doi ani, in ultima zi a anului scriu despre cum a fost anul ce tocmai se incheie. Anul trecut (deja), nu am putut. M-a impiedicat o stare fizica dezgreabila. Desi, in prima faza m-am intristat, am realizat ca mai bine o las sa se duca . Si am lasat-o sa se duca, astfel incat intrarea in acest an a fost diferita.

2011… hm. Un an teribil de plin de invataminte, de experiente, de intamplari care au determinat altele, care m-au determinat sa aleg intre ceea ce e bine sau nu pentru mine.

Inceputul lui a parut plat pana in primele zile ale lui februarie, cand s-a incheiat o perioada extrem de draga copilariei mele. Mi-am acceptat si iubit lacrimile si amintirile, dar am continuat sa merg.

Mi-am revazut prieteni dragi pe care nu ii mai vazusem de luni bune. Am revazut oameni pe care  timpul ma lasase sa inteleg ca nu ii voi mai vedea vreodata.  Am reintalnit oameni pe care ii admirasem in copilarie, mai ales fete, spunandu–mi atunci -” cand o sa fiu mare, asa o sa fiu!”.

S-a intamplat si o minune anul acesta, de care m-am bucurat asa cum am putut si cat de tare am putut. Toate astea pana intr-un moment in care furia si rautatea mi-au intunecat sufletul si nu mai puteam fi prezenta. Minunea s-a dus, dar raman cu una dintre cele mai frumoase intamplari ale vietii mele si cu gandul ca o voi primi din nou cu drag, cand va reveni.

Zilele si lunile ce au urmat le-am petrecut acceptand pe rand durerea, furia, sentimentul de neputinta, de teama si, apoi, bucurandu-ma, din nou, de soare, cer, oameni, zambet si traind viata si iubirea plenar, in fiecare moment.

Multumesc  pentru tot, 2011!

Bine ai venit, 2012! La multi ani, oameni buni!

Această prezentare necesită JavaScript.