Prima pagină

Am vrut sa fiu perfecta

Lasă un comentariu

Nu stiu de unde mi s-a tras – daca a fost vorba de educatia primita, destul de austera, sau structura mea interioara a determinat  lupta permanenta de a atinge perfectiunea in …. toate.
La scoala, imi doream sa am cele mai bune note si sam vrut sa fiu perfectaa fiu premianta, dar n-am fost decat pana in clasa a-IV-a.
La fel era si in ceea ce priveste imaginea mea de fetita – imi doream cele mai frumoase si mai colorate rochite si cele mai frumoase papusi si jucarii, pentru a nu ma intrece nimeni alta.
Mai tarziu, dorinta mea de a fi cea mai buna la invatatura nu a mai putut fi atinsa din cauza matematicii, stiinta care se indeparta din ce in ce mai mult de mine, culminand cu ratarea examenului de “treapta”dat la un liceu ce nu a fost vreodata pe placul meu.
Dar nici chiar esecul acesta nu m-a linistit in ceea ce priveste lupta pentru a atinge  perfectiunea. “Lumea” veghea si eu ma raportam la ea…
Au urmat ani si intamplari ce m-au facut sa ma simt mica, saraca, neinteresanta, lipsita de vreo calitate pe care o consideram extraordinara la vreo colega, amica sau prietena si, bineinteles, suferinta aferenta.
La 33 ani de ani m-am oprit. Lupta permanenta ma obosise de multa vreme si nu realizam. Nu voiam decat sa dorm.
“Lumea” ar spune ca am renuntat la ambitie, la ambitia de a ajunge undeva, cineva.
Poate. Poate ca ei isi doresc sa fie cineva si le doresc din toata inima sa aiba cel mai mare succes. Eu imi doresc sa fiu doar eu, un om normal care duce o viata normala.
Dar nici asta nu a fost de ajuns. A trebuit sa realizez ca alegerea de a renunta la lupta nu inseamna si traitul in acest fel.
A trebuit sa mai inghit niste noduri de plans si “arderi” ale inimii, pentru ca sa inteleg de ce un om care se considera liber si deschis,  iti poate pretinde sa fii asa cum vrea el, din egoism si trufie, altfel nu te mai frecventeaza… Dar, ceva m-a ajutat, ca de fiecare data, cand am fost atenta la viata.
Lectia despre perfectiune am invatat-o, chiar daca, pe langa ea, am invatat-o si pe cea a umilintei.

Anunțuri

Revenirea la …. boemie

Lasă un comentariu

cer boem de varaCei mai multi oameni spun despre acest stil de viata ca e unul boem. Habar n-am daca e asa, dar stiu ca mie imi place si ma face sa ma simt bine. Mai mult,  imi da posibilitatea sa ma manifest..
In dimineata astta, mi-a venit un chef nebun sa gatesc, insa sa gatesc ceva mai putin traditional. M-am gandit ca e o idee perfecta sa fac salata Lolei.

Dar cum sa fac asta, cand nu am decat  niste ciuperci si un singur ardei? As putea sa dau o fuga pana in centru, la asa-zisa piata din Eforie ( mai tot timpul goala), dar n-am bicicleta.
Hmmm…. si ce daca? O plimbare pe jos, o sa ma invioreze, chiar daca e posibil sa ma oboseasca si tot programul pe care mi l-am propus  sa fie dat peste cap.
De aceea, am pus repede pe mine  rochia albastra de in, mi-am luat sacosele din panza si am plecat.
Am luat cativa dovlecei, o vanata, trei ardei, niste ceapa si verdeata. O paine neagra ai cateva fructe.
La intoarcere, am admirat  pentru a nu stiu cata oara casa de pe coltul strazii, careia nu i-as fi acoperit niciodata gardul semet din fier forjat cu policarbonat si m-am lasat inconjurata de parfumul ultimilor tei in floare. Si am zambit mereu…floarea din gradina
Gandindu-ma bine, am realizat ca mi-au lipsit toate aceste momente, toate aceste actiuni si boemia  pe care ma bucur sa o retraiesc, chiar si la doi ani distanta de la renuntare.
E foarte posibil sa fi facut pace cu mine insami si sa fi inteles, inca o data, ca pot face asta, asa cum cum spune si madame Hay. 🙂
Sa avem o zi pe sufletul nostru! 🙂