Prima pagină

This is where I wanna be

2 comentarii

Cu putin timp, inainte de a pleca in vacanta la Cheia, anul trecut, in septembrie, am descoperit o melodie.Istoria ei incepe prin anii ’60 si am mai ascultat-o, dar abia varianta aceasta, cu videoclipul acesta, mi-a atras atentia.

Locurile, atmosfera, ritmurile de bossa nova si vocea Dianei Krall, mi-au dat un sentiment aparte. Atunci, n-am stiut sa-l explic. L-am lasat acolo in interior, dar de fiecare data cand ascultam melodia si, implict, vedeam videoclipul, un fior placut imi strabatea corpul.
Dar de ce va povestesc toate astea?
Pentru ca am gasit explicatia sentimentului despre care tocmai v-am vorbit.
Sunt locuri ce te cheama incet, dar sigur. Uneori, asa se intampla si cu oamenii, desi exista momente in care „crash-ul” e instantaneu.
Asa s-a intamplat si cu locul acesta. Ceva, nu stiu ce, imi spunea ca voi ajunge acolo, poate de aceea, nerabdarea si agitatia n-au mai avut loc.
A fost calm totul, intocmai ca si ziua in care am ajuns acolo. Soarele era, dar lumina un pic ciudat si desi, era cald, in preajma apei aveai nevoie de jacheta.
La prima vedere, locul ar putea parea banal – o zona rezidentiala sau o un orasel instarit.

Pentru mine a fost si este locul. Parcul si hotelul din centru, m-au facut sa exclam „Da!”.

Zambeam pentru ca incepuse sa capete sens… fiorul.
Am mers fara graba pe aleile parcului, pe strazile cu trotuare pietruite savurand fiecare traire simtita. Lumea, agitatia, tot ceea ce fusese pana atunci se dizolva incet, dar sigur.
Deodata, prin fiecare celula a fiintei mele incepuse sa curga, din nou, viata. Si…poate ca si panoul ce afisa o reclama a Cazinoului are un sens.

Anunțuri

For you and only

Lasă un comentariu

Cantecul de duminica

Lasă un comentariu

Viata

2 comentarii

Calatoria asta nu am visat-o. Mi-ar fi placut sa o fac, dar fara sa imi imaginez prea mult. Locurile m-au fascinat, vazand fotografiile, ca toate cele aflate in apropierea apei.
In ianuarie, la sfarsit, cumparam biletul de avion. Inafara de o caldura blanda ce mi-a curpins corpul si o stare de bine normala, linistita ce se putea remarca in zambetul si in ochii mei, nimic iesit din comun.
Cautam din cand in cand, informatii sau imagini de colo. Zambeam la vederea lor, imi salta inima de bucurie, dar nu retineam nimic. Era vid.
In ziua plecarii, un nor de cenusa ameninta inchiderea tuturor aeroporturilor din Europa. Eu eram linistita si capul meu se incapatana sa nu fabrice imagini.
In fine, ajung. Noapte. De la prima respiratie afara, aerul era diferit, poate si din cauza apei din apropiere.Primele zambete ale lucratorilor aeroportului. Zambesc si eu, dar putin mirata.
Dimineata, o liniste usoara ca si aerul, inunda strazile. Eu veneam dintr-o agitatie nebuna si credeam ca linistea e doar ceva temporar(?!), pana pe la 8-9, cand oamenii incep viata.
Ma inselam. Aceeasi tihna a fost si la 9 si la 1, cand m-am trezit si am vazut cel mai clar cer, pe lume, in ziua aceea.
Agitatia mea nu se potrivea cu locurile si ,pe plaja,langa ocean, am invatat prima lectie din Portugalia – calmul.
Au urmat, pe rand – zambetul, savuratul bucatelor, ascultatul si iubirea.
Cum au fost lectiile? Unele grele, aspre, dure – unele usoare, dar binefactoare cu totul.
Pe Frida, le-am primit intr-o dimineata, pe la 3. Le-am iubit din prima clipa.

Cu bratara din coral neslefuit a fost „coup de foudre”. Dar, a devenit a mea doar cu o zi inaintea plecarii.

Iubirea, apa si creatia sunt, acum, in permanenta cu mine.

Acolo, pe plaja, privind oceanul si portul,realizam de ce nu au existat imagini inchipuite despre calatorie – totul era aici si nu putea fi imaginat, intocmai ca si viata.