Azi-noapte, n-am mai visat libelule.Au ramas, intr-un colt de Bucuresti, undeva aproape de un lan de porumb.
Sunt aici de trei zile.
Stele ?!
aprilie 19, 2010
Balcic
aprilie 12, 2010
In adolescenta, datorita ei m-am indragostit de carti si de toate amprentele pe care le pot lasa ele. Tot cam pe atunci am descoperit un roman care avea sa imi arate in cate feluri se poate iubi si cum. Dar nu le-am inteles.
Era necesar mult timp si multe trairi pentru a intelege macar in parte, toate acele emotii pe care mi le trezisera intamplarile Mironei din a ei „Panza de paianjen”.
Ma aflam in vizita la un prieten si mi-au atras privirea niste coperti roz.”Povestea vietii mele” acesta era titlul cartii, Regina Maria a Romaniei, autorul. Am rugat sa mi-o imprumute si mi-a imprumutat-o.N-am dormit prea multe ore in noptile urmatoare, dar am citit-o. Si acolo se vorbea despre Balcic.
Timpul, intamplarile urmatoare m-au facut sa uit de acea localitate. Insa, de vreo cativa ani imi suna intruna in minte Balcic, Balcic… Balcic…
Duminica, de Pasti, am pornit spre el. Ne-au ajutat toate si soarele si primavara si dorinta noastra de a ajunge acolo.
La trecerea granitei, m-au impresionat „fermele” eoliene ale bulgarilor. Nu voi dezvolta subiectul. Doar voi spune ca au facut o treaba pe cinste. Si inca o data, voi spune ca am avut un gust amar, pentru ca in Romania este potential, dar nu este …. vointa?!!!!
In fine, Balcic.
Prima impresie, dezastruoasa. Blocuri comuniste cu zece etaje cu franghii de rufe inafara balcoanelor. Dezolant.
Nu am regasit nimic din atmosfera descrisa de Cella Serghi. Nimic. Totul era cenusiu ca in cartierele noastre muncitoresti.M-am speriat putin.Si mi-am spus ca eu nu pentru astea venisem.Castelul era tinta.
M-am mai linistit cand am vazut marea. Faleza si marea. Si lebedele in Bulgaria, pe Marea Neagra.
Melodia de azi
aprilie 11, 2010
Uncategorized Lasă un comentariu
Desi pare, nu e ceva trist.
E doar o realitate, acceptata si asumata.
Necinstea
aprilie 5, 2010
Lipsa creaza grija sau dor.Alterneaza.
Zilele in care grija imi provoca tristete au fost destule, dar nu le-am numarat. Uneori, im provocau teama. Acelea erau momentele in care intorceam capul, ca si cum nu mi-ar fi placut ce vedeam sau pur si simplu studiam forma norilor sau intensitatea albastrului cerului, sorbind din ceaiul verde preparat de colega mea.
Cu dorul e un pic diferit. Intensitatea lui creste si devine mistuitor atunci cand e real. La mine a fost si este real. L-am trait asa cum imi traiesc fiecare sentiment – in liniste sau intr-o explozie de bucurie si durere, amestecata.
Nu ma ascund si cand vine timpul verbalizez ce si cum simt, pentru ca nu mai pot fii altfel, cu riscul de a crea disconfort.
Dar , de ce va povestesc toate aceste intamplari?
Acum cateva zile, mi s-a spus, indirect ce-i drept, ca sunt necinstita. Mi se pot aduce multe acuze – ca sunt prea directa, ca sunt transanta si dura, ca imi lipseste toleranta, ca sunt tributara primului impuls, dar nu asta…
Usturimea simtita ca urmare a acestei afirmatii este cu atat mai profunda , cu cat eu urasc cu obstinatie minciuna!
Desi par niste cuvinte – scrise sau rostite, atunci cand spun ca „mi-e dor”, chiar imi este; atunci cand spun „te iubesc”, chiar iubesc. Si voi fi la fel de cinstita ( ca si pana acum) si voi spune, din nou, mi-e dor si te iubesc definitiv, pentru ca asta simt azi si acum.
Lumina…
aprilie 3, 2010