Prima pagină

Cum e iubirea

Lasă un comentariu

Cum e iubirea? Blanda si buna. Calda si furtunoasa. Aiurita si zambitoare.
Nu am pierdut-o, desi asa parea. A fost tot timpul cu mine, in mine. Ea m-a chemat la un wokshop unde s-a comunicat cu iubire. Azi, am redescoperit-o, zambindu-mi de dupa un colt. I-am zambit si eu si i-am spus ca vreau sa zbor. Printr-un alt suras, mi-a dat incuviintarea.
Si am zburat. Asa cum imi place sa o fac de cativa ani. E din nou bine.

Anunțuri

Pur si simplu VIATA

2 comentarii

Uitasem de lucrurile simple. Uitasem ce bun si aspru, in acelasi timp, e gustul ceaiului verde.
Privirea nu imi mai fusese atrasa de verdele care intotdeauna ma facea sa exclam” e grozav!”. Nici cerului nu ii mai dadeam importanta, seninul nu-mi mai spunea nimic. Aromele care imi defineau momentele, le pierdusem undeva in spatiu si parca nici apa, prietena mea tainica in clipele de liniste, nu o mai simteam alaturi.
Ma izolasem intr-o lume gri, fara lumina. Doar supravietuiam.
De data aceasta, nu a mai fost o scanteie ce m-a determinat sa vad lumina. Am facut mai multi pasi. Ultimul si poate cel mai sigur a fost un text. Acesta :

( fotografia este preluata din profilul Facebook al lui  Mustapha Ait Amnay Bouga)

Song of the day

Lasă un comentariu

Intamplare

4 comentarii

If you’re brave enough to say „goodbye”, life will reward you with a new „hello”. 
(Paulo Coelho)


Ma intrebam prin martie, ce-ar fi sau cum ar fi daca. N-am primit raspunsul, poate si pentru ca nu mai astept raspunsuri – stiu ca ele vor veni intr-un moment in care e timpul sa vina.
Dar cum nimic din ceea ce traiesc nu pare a fi intamplator, asa a fost si gandul acesta. A devenit realitate la sfarsitul lui aprilie si nimic nu ma  facea sa imi bata inima mai tare si mai cald. M-am bucurat mult, desi, pentru prima data, nu-mi puteam manifesta bucuria plenar. Ceva nedefinit ma determina sa ma bucur in liniste, fara zgomot. Poate maturizarea era motivul acestei stari…
A urmat o perioada agitata, plina cu de toate – evenimente dorite sau mai putin dorite, ce au necesitat prezenta de spirit si organizare. Au fost zile in care uitam si ma concetram doar pe ceea ce aveam de facut, de parca alergam intr-o cursa contra cronometru.
Toate astea, le-am trait pana intr-o zi cand m-am trezitintr-un vartej (din nou, intr-un vartej). Sunt tentata sa scriu cum a fost, sa ii atribui un adjectiv, dar stiu ca nu e nevoie, pentru ca el a fost parte din viata. Iar viata este pur si simplu.
Cum s-a sfarsit? Cu un „la revedere”, ce mi-a sadit o teama  pe care  o las sa se duca si acum, in noptile ce au devenit mai lungi pentru ca e septembrie.
Numai ca un „bun venit” se intrezareste, in fiecare dimineata.