Prima pagină

Un loc nou

6 comentarii

Asadar, m-am mutat. Am ales wordpress din mai multe motive, cele mai multe tehnice.
Ma bucur si imi plac si culorile ce ma insotesc, sunt calde si se potrivesc cu fluturii pe care mi i-a desenat atat de frumos Daiana. Ii multumesc inca o data si va multumesc si voua, ca sunteti.

 

Anunțuri

Impacarea cu mine

2 comentarii

M-am gandit sa scriu despre fericire, dar inca nu pot.
Daca va ganditi ca e timpul pentru altceva, pentru furie, spre exemplu, o sa va spun ca a fost. Acum, e timpul pentru vindecare, pentru (re)invatare.
Debusolata fiind, nu am stiut ce sa simt mai intai. Spre ce sa ma indrept si cum sa ma port cu mine. Recunosc ca m-am luptat .Dar numai pana intr-un moment cand, de oboseala sau de sfarsit de etapa, m-am oprit lasand loc simtamintelor cele mai felurite. In momentele de liniste,  ma intrebam blazata ce va  urma si nu intrezaream nimic. Nu vedeam decat un drum care mi se parea anost si cam gol.
Ceva, insa, ca o forta, ma impingea inainte.
Azi, pentru prima data de atunci, am zarit lumina. Lumina ce era partenera mea de calatorie si zbor.
Povara pe care o simteam pe umeri, am lasat-o deoparte si o bucurie calda si plina mi-a cotropit sufletul si trupul.
M-am impacat cu mine. Ma simt din nou, vie si … e bine.

E luni

Lasă un comentariu

M-am hotarat sa nu va ascund ca ultimele doua luni as fi preferat sa nu le traiesc. Motivul e unul simplu si poate uman, dar nu vi-l voi povesti acum. Simt ca nu e inca momentul.

Lunile astea, am fost agitata si linistita. Momentele traite astfel, alternau. Pe cele agitate le simteam si le traiam constient, ceea ce a insemnat va aveam de trecut un prag. 
Si mai era ceva. O furie grea, mistuitoare si otravita imi dadea tarcoale. Despre ea scrisesem in iulie si, atunci, crezusem ca o traisem pana la capat, astfel incat sa fac loc iertarii si acceptarii. Ma inselasem. „Ain’t over till it’s over”, spune Lenny Kravitz intr-un cantec de-al sau. Si… spune bine. Nu era momentul sa o elimin.
Am fost la mare, la inceputul lui septembrie. Era la un pas de mine si nu o vedeam. Cat am stat acolo nu am fost langa ea si nici nu am mai avut dorinta sa o imbratisez, asa cum mi se intampla de fiecare data cand o vad.
Reintoarcerea nu mi-a adus ceva nou, decat dorinta de a face ceva cu mainile, de a ma pierde in stari pe care ti le pot crea lucrurile facute de tine. Din motivul asta, am invatat lucruri noi si am descoperit ca nu am doua maini stangi, asa cum am crezut intotdeauna despre mine. Hmm… am crezut…
Nu vreau sa traiesc in trecut, dar amintirile erau prezente de cand ma trezeam si pana adormeam. Iesirile au fost  rare. Imi erau suficiente camera, laptop-ul, cate o carte ( dar citeam rar, pentru ca nu ma puteam concentra) si, uneori, tv-ul, desi priveam prin el.
Culoarea cerului o priveam pe fereastra. Ma bucuram de albastrul lui unic datorat toamnei „indiene” si de verdele mai putin intens al frunzelor, in tacere, insa fara concentrare.
Totul devvenise fara concentrare. Ma pierdeam in zare… Traiam timpul meu.
De doua saptamani, am ales sa fac un tratament. E un pic diferit, dar simt ca ma ajuta sa imi regasesc puterea si   sa imi refac putin cate putin concentrarea. Si pentru ca a venit si momentul acesta, de azi, am decis sa incep si un regim alimentar care se impunea. Am reinceput sa dansez. Imi era dor.
E luni, poate de aceea.