De-a lungul drumului

Va amintiti aceasta carte?

Am descoperit-o si am vrut-o in biblioteca, in octombrie, anul trecut.

A fost primul moment dintr-o noua etapa. Intre copertile ei, s-au strans ganduri si simtiri care au facut-o si mai pretioasa.

Abia in inceputul acesta de vara, a venit timpul sa o citesc. Am descoperit pe rand America si  Franta  anilor ’50.

Nu cunosteam atunci, insemnatatea acelui „prim moment”.Stiam ca va veni.

Cum spun adesea, sunt momente in care „cad ziduri”. Se desfac momente de coaja care le tinea intr-o anumita stare. Dar, nu ma mai sperie ca  inainte.

Viata curge si nu mai vreau sa o incadrez in nici o categorie de calificative.

Stiti ca imi plac oamenii si prezenta lor ma bucura si chiar daca se intampla ca drumurile noastre sa nu se mai intersecteze, continui sa merg.

Drumul meu e inainte si  e insotit, ca intotdeauna, de lumina.

Nu ca ar fi  atat de important: soarele-i aici, in palma mainii mele, si intind masinal aceasta palma spre el, dar fara s-o inchid.Asa cum nu trebuie sa-ncercam sa pastram timpul si dragostea, nu trebuie sa-ncercam sa pastram nici soarele, nici viata. Cobor catre oameni care rad, oameni care uita, oameni pregatiti sa plece mai departe, spre un altundeva, un oriunde, dar un altundeva care ar semana cu aici sau care ar incerca sa semene si care n-ar izbuti niciodata pe de-a-ntregul.

(Francoise Sagan)

Ploaia

De cand ma stiu, nu imi place ploaia. Cand eram copil, ma obliga sa raman in casa, cand timpul acela il puteam folosi jucandu-ma, afara. In adolescenta, ma impiedica sa merg sau sa ma plimb, cu prietenele.
Acum, imi da diferite stari, de cele mai multe ori, apasatoare.
Am scris despre ultima ploaie, in martie. Atunci, cerul coborase jos tare si, desi stiam ca soarele si lumina, sunt sus, dupa nori, nu m-am putut bucura de acea zi, decat spre final.
Ploaia de azi, a venit deodata, desi nimic nu o anunta. Toropeala tuturor provocata de caldura teribila de peste zi, a fost spalata repede de ploaia calda de vara.
In timpul rafalelor de apa, mi-am udat planta de pe  balcon ( un suculent pe care l-am salvat de doua ori de la moarte). Pe geam vedeam, soarele care stralucea spre apus si prin razele lui se vedeau picaturile ce alergau cu repeziciune spre pamant. M-am lipit de perete si am privit viata din fiecare particula de apa sau lumina.
M-am bucurat mult de moment si, atunci, pentru prima data, am realizat ca pot iubi si ploaia.

Un ceai si o prajitura

In fiecare clipa ma bucur de tot ceea ce primesc de la viata. Sunt momente in care rad sau sunt trista, dar am invatat sa nu mai definesc ceea ce traiesc. Adica o las sa isi urmeze cursul.
Si ea isi vede cuminte de drumul ei, alaturi de al meu.
Acum, mi-e bine cu mine. Si simt ca iubesc intreg pamantul pentru ca e frumos si bun.
E frumos peste tot in lumea asta, important este sa vedem frumusetea si sa nu o lasam sa moara.
Intr-o zi, am pornit intr-o calatorie ce am stiut ca e parte a drumului meu. Parte din aceasta calatorie a fost si o „pasteleria„, unde mi-a fost recomandat sa beau un ceai.
M-am oprit – am baut ceaiul si am mancat si o prajitura. A fost una simpla cu blat de pandispan si crema de ciocolata, dar parca in ea si  in acel ceai era adunata esenta vietii.

Am plecat de acolo, un pic altfel – bucuroasa pentru acele momente minunate si  pentru ca zambetul meu venea din simplitatea vietii pe care nu am crezut-o posibila, dar pe care tocmai o descoperisem.

Samanta de baobab

Am mai spus-o – imi plac inceputurile sau ceea ce numim noi, inceputuri. 

Imi place prospetimea si elanul lor pentru ca imi dau o stralucire unica, in ochi 

Cand m-am hotarat sa vorbesc despre ele, mi-au revenit in minte momente specifice unora sau altora.M-am bucurat, pentru ca in ciuda faptului ca nu toate au fost extraordinare, amintirile pastrate sunt cele mai frumoase .

Prin februarie s-a mai produs un inceput. A fost rapid si asta pentru ca am simtit ca pot darui din nou. N-am premeditat si n-am proiectat nimic. Am urmat cursul vietii chiar si atunci cand totul parea inexplicabil de complicat. M-am revoltat tare si abia cand am inteles ca lucrurile sunt simple, atunci a aparut linistea si acceptarea. Iar in coltul gurii, zambetul.

Acum cateva zile,am primit un colier. Acesta…

La prima vedere, nu pare ceva spectaculos. Eu il iubesc, oricum, dar faptul ca o samanta de baobab e centrul lui, imi arata ca abia acum, e inceputul ce va ramane in amintirile pe care le voi invoca iarasi, peste un timp.