Gandul de azi

   „Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
    Obstacolul cel mai mare? Frica.
    Lucrul cel mai uşor? Greşala.
    Greşala cea mai mare? Renunţarea.
    Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
    Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.”
( Maica Tereza)

O viata simpla

Stiu, se poarta pretiozitatea,  complexitatea. Cu toate astea, nu ma pot idetinfica curentului actual. Am devenit un om care iubeste simplitatea si normalitatea, asa cum le inteleg eu a fi

Mi-e din ce in ce mai greu sa fiu extrovertita care „isi da sufletul oricui”. Ma gandesc de doua ori inainte de a povesti cuiva un episod al vietii mele si nu din mister, ci din constientizarea faptului ca si cel din fata mea are propriile probleme si nu are timp sau stare sa ma asculte.

Mai mult, prietenia cu anumiti oameni am reconsiderat-o si nu din rautate, trufie sau egoism, ci din motive firesti, de traire. Nu mai pot ramane in „ceva” ce nu-mi face bine sau nu mi se potriveste. De aceea, prefer sa nu ma chinui pe altii sau pe mine.

Dupa ce am fost incorsetata bine de catre propria minte, am realizat ca libertatea interioara e esentiala pentru ca sufletul meu sa se simta linistit . Nu mai duc si nu ma mai intereseaza sa duc lupte nesfarsite pentru a fi in centrul atentiei, pentru a fi pe placul lui X sau lui Y, pentru un anume tip de discurs care sa creioneze imaginea unei persoane potrivite pentru un cerc sau altul.
Nu ma mai compar cu nimeni, pentru ca nu sunt si nici nu voi fi in competitie cu cineva. Nici macar cu mine! 🙂

Acesta este, poate, si motivul pentru care am ales sa port haine comode, simple, in culori ce plac ochiului meu si nu ma mai raportez la trend-uri.
Incerc, pe cat e posibil sa ii bucur pe cei dragi, sa nu uit sa le spun ” La multi ani!”  cand e ziua lor si sa le daruiesc cate ceva facut de propriile maini, pentru ca in acest fel stiu sa imi arat pretuirea.
Si… poate cel mai important eveniment al vietii mele „simple” este alegerea acestui orasel de la malul marii pentru a trai o vreme sau pentru totdeauna.  Timpul trece diferit aici, iar fiecare zi o traiesc din plin.
Pe inserat, atunci cand se aude cantecul greierilor si aerul se umple de miresme sarate, de regina-noptii, de trandafiri, de flori de camp sau de iarba proaspta taiata, imi intareste convingerea ca alegerea a fost buna pentru mine…. in totalitate.

Nou inceput… langa mare

De cateva zile, sunt intr-un loc in care imi doream sa raman la fiecare plecare in verile copilariei mele.
Nu a fost soare decat in doua zile, dar linistea si pacea locurilor m-a ajutat sa ma odihnesc si sa ma bucur, in ciuda vantului, de apa, de scoici si de cer.

Acum doi ani cand am ales locatia, m-am gandit ca e aproape de mare – chiar daca sunt doi km pana la ea – si pentru ca imi amintea de tara mica, dar plina de culoare, cu tarm la Atlantic. Mi-am dorit ca acesta sa fie refugiul perfect la sfarsit de saptamana sau locul unde sa ne petrecem o vacanta scurta.

Intamplarile, insa, pot fi surprinzatoare si un astfel de loc poate deveni „acasa” , cand te astepti mai putin. Situatia aceasta se intrezarea inca din septembrie, anul trecut, dar nu prea am vrut sa ii dau atentie si nu pentru ca imi doream sa nu plec vreodata din capitala. Nicidecum.

De ceva vreme, marele oras incepuse  sa ma oboseasca si nu mai puteam ignora comportamentul unor oameni care traiesc in el.  Iar in astfel de momente, imi pun intrebarea – plec sau raman? Pentru cat timp? Asta, mi-e greu sa spun.
Si mai era ceva… Pentru mine, locuitul langa mare presupunea, neaparat,  alta tara.
Asadar, am strans totul in genti, cutii si saci si, chiar daca in trei ani am schimbat casa de tot atatea ori, am incarcat masina si am tinut drumul spre sud.

Nu stiu cum va fi viata aici, dar nici nu ma astept  ca paradisul sa coboare langa casuta mea. Sau… cine stie? 🙂

 

O luna si jumatate

In copilarie , fiecare vacanta de vara venea cu pespectiva petrecerii concediului la mare. Concediul la munte era unul fortat pentru ca, suferind de astm bronsic, mergeam la tratament la Govora. Acolo, 10-12 zile pe an eram obligata la un program dur de proceduri – aerosoli, pulverizatii si ultraviolete.

Asadar, pana in 15 iunie, asteptam cu sufletul la gura ca mama sa ma anunte unde si, mai ales, cand urma sa plecam la mare, adevaratul motiv de bucurie al vacantei. Din momentul acela pana in ziua plecarii, mintea mea de copil indragostit iremediabil de mare, tesea imagini cu locul unde aveam sa ma bucur de tot ceea ce avea sa imi ofere aceasta, pentru totdeauna, prietena.:)

Anul acesta, mi-am propus sa o vizitez pentru o vara, insa, vizita nu a putut incepe decat in august, cu prelungire in septembrie.

Intalnirea a fost ca de fiecare data, plina de fericire – in fiecare zi, ne dadeam, macar, „binete”, daca nu zaboveam privindu-ne si bucurandu-ne de fiecare clipa petrecuta impreuna.

In zilele in care soarele dogorea, ramaneam acasa si lucram. Iar, in ziua in care a fost mai rece, am fost in locatia pescarilor din apropiere si am privit pescarusii care stateau nestingheriti pe plasele intinse la uscat.

Serile le-am petrecut alaturi de prieteni sau citind, in cantecul greierilor pe care l-am ascultat cu mare drag, pentru ca in Oras nu prea ma pot bucura de el.

Au fost si seri in care luna rotunda ca un mare glob, mi-a reamintit de muzicile adolescentei ascultate la Radio Vacanta , cu ochii mari si curiosi, cu obrajii in palme si zambete simple. Sau seri cu iubire gasita ca din intamplare in privirea omului meu.

Peste toate astea, a plutit un discret si permanent  parfum de regina-noptii.

Acum, „vara indiana” e peste tot. Plajele sunt aproape goale, parfumul cremelor de plaja combinat cu mirosul marii a disparut si nu se aude decat muzica valurilor si pescarusii zboara, parca, mai aproape…

Pentru toate acestea si nu numai, iti multumesc, prietena iubita!

Această prezentare necesită JavaScript.