Iubirea

In ultima vreme, am auzit destul voci polemizand pe tema „te iubesc”. Cui , de ce, cat sau daca sa spunem sau nu cele doua cuvinte. Doar doua cuvinte…
In seara asta, am zabovit o vreme pe malul apei ce pare nesfarsita. In larg, cateva vapoare ancorate si un vas de croaziera, ce se misca alene, stralucind in ultimele raze ale soarelui coborat spre apus.Da, in seara asta, a venit momentul sa vad apusul.A fost unul extraordinar, pe un cer clar.
Ma bucuram de el in timp ce priveam oamenii ce treceau pe faleza. Unii faceau sport, altii se indreptau grabiti sau agale spre restaurantele micute  din Cascais pentru a cina, unii veneau de la plaja sau altii care priveau oceanul.
Majoritatea lor era formata din cupluri si daca ar fi sa fac o statistica, desi nu sunt deloc adepta lor, mai bine de jumatate se tineau de mana. Cu alte cuvinte, era un sentiment acolo. Varsta lor e nesemnificativa.
Am hotarat, in cele din urma, sa fac si eu cativa pasi pe faleza si sa ajung la unul dintre vechile faruri. Mergand spre el, am intalnit si altfel de cupluri – de prieteni ( femei si barbati), de oameni care se bucurau ca sunt impreuna. Zambeau sau discutau, oricum, complicitatea dintre ei era mai mult decat evidenta.
Ajungand la far, am trait un moment special. A fost ca o dedublare.Tot ceea ce stiam ca are o anumita culoare, lumina sau stare, se vedea diferit  de pe digul pe care eram.
Cam asa e si cu iubirea  Ca iubim, asta e sigur, dar cum si pe cine, doar inima e norocoasa sa stie si nu cred ca are importanta gradul de rudenie sau statutul, in raport cu noi, al persoanei pentru care simtim.Ea simte, pentru ca asta e rolul ei.
Acum cateva zile, spuneam ca viata e pentru trait. Azi sunt ca iubirea e pentru simtit. Evident, pentru cine are puterea sa simta.

Later edit:
Si fotografiile.