Prima pagină

Scoica spalata in mare

3 comentarii

De fiecare data cand plecam in “calatorii”, se intampla deodata, pentru ca asa simtim. Eu am dorit un week-end linistit, calm, eu si cu mine, cu cei mai aproiati ( ca si distanta in km) dintre oamenii pe care ii iubesc, alaturi. Am vrut Moeciu. N-a fost.

A fost marea. Am plecat nu foarte de dimineata. Pe la 10.30, cred, si am ajuns in Eforie, in jur de ora 14.00. Drumul a fost plat – ceata, apasare, ploaie marunta. In apropierea Constantei, s-a mai luminat cerul si parca incepeam sa zambesc, pentru ca mi-am amintit si eu ca soarele e acolo sus, dupa nori.

Prima oprire a fost la masa. Dar ceva , ca un nerv sacaitor, ma framanta. Ceva ca o chemare, imi inunda fiinta. Stiam ce e sau mai exact „cine” era…

Si am ajuns langa ea. Era agitata sau poate bucuroasa. Am simtit-o aproape si mi-a daruit ceea ce imi da de fiecarea data cand ii cer – energie. Plaja era pustie. Am respirat . Aerul era sarat. Pescarusii venisera aproape. Priveau si ei marea de pe tarm.

Pentru un moment, m-am oprit. Am privit-o si am numit L, M, K, D, G, C, R …. adica, toate persoanele pe care „au fost” cu mine, acolo pe stabilopozi.

Inainte de a urca scarile falezei, am mai privit-o o data. Era bucuroasa. Si eu, la randul meu.

Drumul spre casa a fost amuzant. Am cantat. Am ras. Am zambit la ce simteam. Am zambit la viata.

Si am ajuns si acasa, unde aveam sa port o discutie cu M. Foarte importanta, de altfel. A fost un dialog extraordinar. Pentru ca discutia cu el m-a ajutat sa constat ce si cum e lipsa, in „interior”. Cum stau cu „adevarurile spuse”. Dar nu doar asta. A mai fost o marturisire si …o scoica spalata in mare. Adica , in marea de ieri…

A fost o noapte agitata, ciudata.

Dimineata, m-am trezit cu ganduri proaspete si clare. Si, desi, toata linistea mi-a fost maturata de o problema medicala a pisicii mele, dupa vizita la medic, am revenit.

De cateva ore traiesc o emotie continua. O emotie a vietii care e mine, pentru ca sunt vie. Pentru ca SUNT…. !



Anunțuri

Viv’s butterflies

4 comentarii

Imi place numele meu. Foarte mult.In familia mea, are o istorie intreaga, pe care insa n-o voi povesti acum.
De curand, am aflat ca Viviana – [latina] vivus = viu, „in viata”.
Asa ma si simt – in viata!Intr-o viata pe care de multe ori am condamnat-o, am blamat-o, am urat-o, am certat-o. De cate ori, n-am spus „viata asta…”
Viviana… In vara, mi s-a intamplat ceva – am vibrat, pentru prima data la auzul numelui meu spus asa „Viv”. Am simtit fluturi in stomac de emotie si fericire. Si nu erau doar din cauza iubirii( eram indragostita de barbatul care mi-a spus astfel si sunt si acum…), ci pentru ca fiinta mea a reactionat intr-un fel in care nu o mai facuse pana atunci.
Din acel moment,s-a declansat ceva, nu stiu ce.Intai a fost T. care m-a numit la fel. Apoi, K, apoi L, apoi G si enumerarea poate continua…
Ceea ce e mai esential din aceasta intamplare este bucuria si trairea deplina a vietii pe care o provoaca in mine, „Viv”!
De aceea, am hotarat sa redenumesc. De azi … „viv’s butterflies”.
Bine ati (re)venit!

Un film

2 comentarii

Incercati Paris, je t’aime

E special si o sa va incante.

Inca o data … Lumina!

6 comentarii


Ninge de cateva saptamani intruna. Trecem dintr-un cod intr-altul, fara prea multe respiro-uri. Iarna asta e grea si, aproape ca intru in depresie , desi ma chinui din rasputeri sa accept ca e totusi februarie si e o situatie normala pentru clima tarii noastre. Colac peste pupaza , de azi-noapte ploua si ploua.De oprit, s-a oprit vreo cateva ore si orasul asta s-a transformat intr-o mare baltoaca.

Cam asta ar fi decorul in care eu traiesc, acum.
Dar, sa va povestesc…
Joi, am primit acele tricouri pe care le-am simtit, de cand le-am vazut, ca sunt ale mele. Le-am imbracat pe rand de vreo cateva ori si am cantat si am dansat.
Vineri seara, am scos in lume pe cel negru. M-am simtit ca in perioada liceului, cand ascultam in nestire „Sweet child of mine”. De fapt, am fredonat-o in gand pana in barul unde merg, de ceva vreme. Super seara!
Sambata dimineata, am primit un mesaj care mi-a umplut ochii de lacrimi – „Vivi, Lumina esti tu…”- de emotie si bucurie.Mi-am spus ca se simte si asta m-a bucurat si mai tare. Tot sambata, am vorbit cu un om minunat si am realizat, inca o data, ca cercul se inchie – asa cum spune draga mea, Mo.
Duminica aveam planuit un drum pana la Brasov. Vroiam relaxare si „zacere”, dar nu a fost posibil. Era momentul „boutique hotel”. Si s-a indeplinit.
Luni, am invatat cum e sa inoti prin zapada. Lumina multa si, doar pentru asta, am renuntat in a ma mai revolta. M-am bucurat de ea.
Marti, am vibrat. Am respirat si am zambit mult. A fost o zi terapeutica pentru suflet. Buna zi si , mai ales, folositoare
Iar, ieri, a fost total. Lumina m-a insotit toata ziua si m-am simtit usoara si simpla.
Asadar, inca o data lumina… pentru ca „iubirea e un lucru foarte mare ” ( asa se numeste e-mail-ul pe care l-am primit in momentul in care am inceput sa scriu acest post).

Tacere

Lasă un comentariu

Traiesc un timp in care ma simt mai bine tacand. Vorbele spuse nu vin si daca vin nu le pot exprima.

Ma ajuta mai mult sa le scriu, dar nu foarte des si asta pentru ca traiesc si simt. Las fiecare sentiment sa ma „inunde” si ma bucur.
Poate parea un pic egoist, dar traiesc un timp doar al meu. Mi l-am luat singura, e ca o respiratie mai lunga.
Dar tot aici sunt. Sunt langa voi. Si ma bucur pentru fiecare moment din viata voastra, dragii mei, atunci cand aud despre el sau citesc.