Prima pagină

38

2 comentarii

38 au fost impliniti cu gust de vanilie si piersica , cu forma de trandafir, cu „Memoriile” Reginei Maria, cu multe ganduri bune, frumoase, calde. Imbratisari, zambete, aer sarat de mare si un soare de mai extrem de placut.
Multumesc!…:)

11 mai 2013

Reclame

Inceput de mai

2 comentarii

Prima zi a lui florar , luna aceasta vie si inflorita, m-a gasit simtind un dor tulburator de mare, pentru care am incercat, initial, sa gasesc o explicatie, dar am renuntat destul de repede.

Si pentru ca drumul pana la mare nu-l puteam face din dinverse motive, m-am bucurat de soare, de bretele  si de plimbarea scurta pana la Dunare. Am baut o cafea pe ponton, in liniste, privind malul verde al vecinilor bulgari,  care pareau toropiti de caldura neobisnuita  perioadei acesteia.

Pe drumul de intoarcere, m-am bucurat de toate florile pe care le vedeam – crescute in afara sau inauntrul curtilor. Liliacul a fost de departe regele neincoronat.

Privindu-l, m-am gandit la cele ce se intamplau in ultima vreme. Stiu ca viata nu e plana. Stiu ca e plina de intamplari pe care noi le percepem frumoase sau urate. Si mai stiu ca oamenii care apar la un moment dat in viata noastra, nu trebuie sa ramana langa noi pe vecie. Asta e mersul, asa e calatoria.

In acelasi timp am invatat  sa imi ascult simtamintele interioare care ma avertizeaza sa ma retrag, o fac fara resentimente, mai ales cand ipocrizia nu face parte din tine. In fond, cui ii place sa atarne in ceva ce nu il mai accepta?  Nimanui.

Poate nu intamplator, ziua aceea s-a incheiat cu o inghetata de ciocolata neagra si fulgi de migdale.

Zilele ce au urmat au fost la fel de calde. Caldurii i s-a adaugat o emotie si acelasi dor de mare.

Dar, luni, dorul mi s-a potolit. Marea, isi intindea in soare  culoarea pe care nu o are decat in aceasta perioada a anului si m-a primit bucuroasa cu o briza racoroasa. Am cuprins-o intr-o privire si mi-am vazut de drum, cu gandul ca , in curand, ma voi intoarce sa „discutam” pe indelete.

Un loc pentru toata lumea

2 comentarii

La prima mea intoarcere  din tara magica ( de care mi-e dor in fiecare zi!), era o dimineata  cu un cer laptos si atmosfera parea gri. Drumul spre casa mi-a parut banal, dar am pus totul pe seama oboselii cauzata de diferenta de fus orar si a calatoriei cu avionul.

Peste cateva zile, insa, ceva in interiorul meu simtea o impotrivire si ma uitam, usor bezmetica, in jur. La o trecere de pietoni, am inteles ce se intampla – multi dintre cei a caror privire se intersecta cu a mea, aveau o cuta intre sprancene, nici un zambet si nici macar o privire senina. M-am intristat si prima intentie a fost sa fug, sa fug cat mai departe de griul din jur si in ziua aceea, spre seara, m-am refugiat in parc, pe o banca. Priveam asfintitul si imi spuneam ca am ales altceva, ca nu vreau sa traiesc intr-o bula de sticla  fara ca cineva sa ma atinga, ci imi doresc sa traiesc viata din plin asa cum este frumoasa si plina de experiente.

La momentul acela, nici nu banuiam cate experiente aveau sa vina si pe care le voi trai cu ardere maxima, pentru ca alesesem sa fiu prezenta. Pe unele, le-am trecut cu usurinta unui fulg, pe altele le-am perceput ca pe niste greutati enorme prinse de picioare sau de maini. Toate, insa, au avut rostul lor.

Identice cu cele care se intampla de vreo doua luni, in care se aleg oamenii, luni in care griul nu mai lasa nici o raza de lumina sa mai patrunda.

Ma consider un om normal si nu am pretentia superioritatii mele, pentru ca stiu ca nu exista nimic si nimeni mai presus de unele sau altele.  Un om care nu stie sa urasca, dar dispretuieste cu toata fiinta minciuna. Un om pentru care ipocrizia in prietenie si in orice e ca o boala de care fuge mancand pamantul. Un om care a inteles ca nu poate fi iubit si placut de toata lumea, de aceea nu ii este frica sa se arate chiar asa cum este cu neputintele si posibilitatile din nastere, mizand prea putin pe imaginea proprie – asta nu din ignoranta, ci pentru ca mastile nu pot acoperi realitatea decat pentru o vreme. Un om pentru care respectul si acceptarea e o conditie  esentiala pentru linistea interioara si  pentru orice tip de relatie.

De aceea, imi doresc ca dezumanizarea pe care o simt ca ne inconjoara acum, sa se dizolve si locul ei sa fie luat de o stare de normalitate. De ce? Pentru ca eu cred cu aceeasi obstinatie ca in aceasta lume, e loc pentru toata lumea.