Fluturele pe zapada

Ieri, in parc, un fluture

 

si o amintire din copilare

 

Publicitate

Radiografia unei zile de ianuarie

Lumina alba, reflectata in zapada. Cer acoperit, cu usoare raze intretaindu-l. Ninge din nou. E frig. Cafea aburind intr-o cana ce imi aduce aminte in fiecare zi sa traiesc, sa iubesc si sa rad.  Pe canapea, imi salut prietenii de pe Facebook, citesc postari , comentez, comunic.

Ascult stiri, apar idei noi sau vechi. Pe unele le ascult, pe unele le ignor. Privesc iar zapada.  As vrea sa fiu la munte. Imi amintesc de incaltari. Hotarasc sa merg sa le cumpar si plec intr-un sfert de ceas.

Frig. Vant de iarna taios dinspre Baragan . Respir cu greu. „Aici, nu aci, tati!”: un pusti de 5 ani catre tatal sau. Statia de metrou neutra, aglomerata pentru ora asta. Ma bucur ca am tren direct. Citesc, in continuare, despre modul de viata al hawaianului. Ajung.

Afara, ninge mai tare. Dambovita e inghetata. Ma gandesc la pescarusii fotografiati de o prietena din reteaua de socializare. Oameni infrigurati, suparati pe iarna.

Magazinul e pe stanga. Intru, probez, nu-mi place culoarea, dar totusi cumpar. Plec.

Pe acelasi drum. Se vede printre nori,  un pic soarele. Ii zambesc de dupa guler si imi vad de drum.

Piata. Cateva cumparaturi, in drum spre casa.

O supa calda, un pahar de vin alb. Discutii. Diverse.

Un al doilea pahar de vin. Gust amar. Abordare. Nou. Noapte buna.

Zi de iarna

Dupa doua zile in care nu am iesit din casa,  in special pentru ca a venit iarna pe care nu  o mai asteptam, am avut o dorinta teribila sa ies si sa repir aerul rece si sa ma bucur de soare care a reaparut pe un cer clar si albastru de iarna.

M-am imbracat bine si am pornit spre parc.  Oamenii pe care i-am intalnit aveau o mina infrigurata si se grabeau spre locurile unde aveau treaba, doar tinerii si adolescentii radeau, pasndu-le putin de aburul pe care il producea cuvintele lor.

Incercam sa imi amintesc daca am mai vazut vreodata parcul iarna si mi-am dat seama ca nu. Poate, de aceea, traiam un seniment de bucurie unica, in ciuda faptului ca nu sunt un fan al iernii.

Soarele era in partea stanga  si, din cand in cand, se ivea dintre copaci si ma incalzea.

Am respirat iarna, am ascultat sunetul parcului – usor infundat din cauza zapezii – si scartaitul zapezii provocat de pasii nostri. Am zambit la auzul lui si ma asteptam ca in clipa urmatoare  sa simt in nari mirosul fumului de foc din lemne sau carbuni, dar n-a fost decat aerul curat, plin.

Am continuat sa privesc parcul, oamenii, viata si finalul dupa-amiezii ne-a prins la o cana cu vin fiert.

Această prezentare necesită JavaScript.