In adolescenta, datorita ei m-am indragostit de carti si de toate amprentele pe care le pot lasa ele. Tot cam pe atunci am descoperit un roman care avea sa imi arate in cate feluri se poate iubi si cum. Dar nu le-am inteles.
Era necesar mult timp si multe trairi pentru a intelege macar in parte, toate acele emotii pe care mi le trezisera intamplarile Mironei din a ei „Panza de paianjen”.
Ma aflam in vizita la un prieten si mi-au atras privirea niste coperti roz.”Povestea vietii mele” acesta era titlul cartii, Regina Maria a Romaniei, autorul. Am rugat sa mi-o imprumute si mi-a imprumutat-o.N-am dormit prea multe ore in noptile urmatoare, dar am citit-o. Si acolo se vorbea despre Balcic.
Timpul, intamplarile urmatoare m-au facut sa uit de acea localitate. Insa, de vreo cativa ani imi suna intruna in minte Balcic, Balcic… Balcic…
Duminica, de Pasti, am pornit spre el. Ne-au ajutat toate si soarele si primavara si dorinta noastra de a ajunge acolo.
La trecerea granitei, m-au impresionat „fermele” eoliene ale bulgarilor. Nu voi dezvolta subiectul. Doar voi spune ca au facut o treaba pe cinste. Si inca o data, voi spune ca am avut un gust amar, pentru ca in Romania este potential, dar nu este …. vointa?!!!!

In fine, Balcic.
Prima impresie, dezastruoasa. Blocuri comuniste cu zece etaje cu franghii de rufe inafara balcoanelor. Dezolant.
Nu am regasit nimic din atmosfera descrisa de Cella Serghi. Nimic. Totul era cenusiu ca in cartierele noastre muncitoresti.M-am speriat putin.Si mi-am spus ca eu nu pentru astea venisem.Castelul era tinta.
M-am mai linistit cand am vazut marea. Faleza si marea. Si lebedele in Bulgaria, pe Marea Neagra.

In dreapta, castelul si gradinile.Am zambit. 
Am intrat. Eram atat de agitata incat nu stiam unde si cum sa ma uit mai intai.Aleile, cladirile, cascada, gradinile felurite, crama reginei. Totul nou.Nou pentru mine.
Mai vazusem fotografii cu locurile , dar alta e atunci cand vezi tu , cand simti tu, cand atingi tu… 
Si am vazut si am atins…

 

 

Mi-a placut castelul. In interior, o alta dezamagire – foarte putine piese de mobilier apartinand Reginei. Un garderob, un birou, cateva masute de cafea, un bufet (are niste intarsii speciale) si …atat.
Si totusi cu simtitul a fost mai greu – multa lume… si imi lipsea partenerul de comentarii. Acolo, mi-ar fi placut sa vorbesc despre culoarea locala, despre ce imi aminteam din descrierea Cellei . Dar n-am putut. Cuvintele erau acolo si ar fi venit de la sine, unul cate unul, dar … A fost liniste.
De aceea, ceea ce am simtit la Balcic, va ramane  in mine. Deocamdata.