Ninge de cateva saptamani intruna. Trecem dintr-un cod intr-altul, fara prea multe respiro-uri. Iarna asta e grea si, aproape ca intru in depresie , desi ma chinui din rasputeri sa accept ca e totusi februarie si e o situatie normala pentru clima tarii noastre. Colac peste pupaza , de azi-noapte ploua si ploua.De oprit, s-a oprit vreo cateva ore si orasul asta s-a transformat intr-o mare baltoaca.

Cam asta ar fi decorul in care eu traiesc, acum.
Dar, sa va povestesc…
Joi, am primit acele tricouri pe care le-am simtit, de cand le-am vazut, ca sunt ale mele. Le-am imbracat pe rand de vreo cateva ori si am cantat si am dansat.
Vineri seara, am scos in lume pe cel negru. M-am simtit ca in perioada liceului, cand ascultam in nestire „Sweet child of mine”. De fapt, am fredonat-o in gand pana in barul unde merg, de ceva vreme. Super seara!
Sambata dimineata, am primit un mesaj care mi-a umplut ochii de lacrimi – „Vivi, Lumina esti tu…”- de emotie si bucurie.Mi-am spus ca se simte si asta m-a bucurat si mai tare. Tot sambata, am vorbit cu un om minunat si am realizat, inca o data, ca cercul se inchie – asa cum spune draga mea, Mo.
Duminica aveam planuit un drum pana la Brasov. Vroiam relaxare si „zacere”, dar nu a fost posibil. Era momentul „boutique hotel”. Si s-a indeplinit.
Luni, am invatat cum e sa inoti prin zapada. Lumina multa si, doar pentru asta, am renuntat in a ma mai revolta. M-am bucurat de ea.
Marti, am vibrat. Am respirat si am zambit mult. A fost o zi terapeutica pentru suflet. Buna zi si , mai ales, folositoare
Iar, ieri, a fost total. Lumina m-a insotit toata ziua si m-am simtit usoara si simpla.
Asadar, inca o data lumina… pentru ca „iubirea e un lucru foarte mare ” ( asa se numeste e-mail-ul pe care l-am primit in momentul in care am inceput sa scriu acest post).

Reclame