Prima pagină

Un vis implinit

Un comentariu

jurnal sebastian

” Duminica, 10 august 1941
Comme les jours sont lents : comme la vie est lente!

Uneori, nu stiu de ce, simti deocamdata, mai ascutit decat inainte, inutilitatea vietii asteia, stramtoarea ei, groaznica ei mediocritate, descompunerea continua, ca o lunga moarte inceata. De ce? Pentru cine? Pentru ce?  Pana cand? Dormi, mananci, dormi, mananci, dormi, mananci. Citesti ziarul de dimineata, citesti ziarul de seara. Si inca o data ziarul de dimineata, si inca o data ziarul de seara. Totul se pierde intr-un gust de cenuse, fara amintiri, fara adevarate, adanci sperante. Cred ca era saptamana trecuta, sambata sau duminica, in momentele acelea in care socoteam totul pierdut, cand, nu stiu de ce, am ridicat pe strada privirea in sus spre cer. Mi-au dat lacrimi. Era un cer albastru, curat, cu nori albi, plutitori, fara greutate: un cer meridional parca. Putea sa nu fie de aici.Putea sa fie la Annecy, la Geneva, la Lisabona, la Santa Barbara. S-ar fi putut ca lasand capul in jos in jurul meu acesti Bucuresti din august 1941, ci un oras liber, in care sa pot trece liber, necunoscut, viu….”

Multumesc!

foto

Reclame

O luna si jumatate

7 comentarii

In copilarie , fiecare vacanta de vara venea cu pespectiva petrecerii concediului la mare. Concediul la munte era unul fortat pentru ca, suferind de astm bronsic, mergeam la tratament la Govora. Acolo, 10-12 zile pe an eram obligata la un program dur de proceduri – aerosoli, pulverizatii si ultraviolete.

Asadar, pana in 15 iunie, asteptam cu sufletul la gura ca mama sa ma anunte unde si, mai ales, cand urma sa plecam la mare, adevaratul motiv de bucurie al vacantei. Din momentul acela pana in ziua plecarii, mintea mea de copil indragostit iremediabil de mare, tesea imagini cu locul unde aveam sa ma bucur de tot ceea ce avea sa imi ofere aceasta, pentru totdeauna, prietena.:)

Anul acesta, mi-am propus sa o vizitez pentru o vara, insa, vizita nu a putut incepe decat in august, cu prelungire in septembrie.

Intalnirea a fost ca de fiecare data, plina de fericire – in fiecare zi, ne dadeam, macar, „binete”, daca nu zaboveam privindu-ne si bucurandu-ne de fiecare clipa petrecuta impreuna.

In zilele in care soarele dogorea, ramaneam acasa si lucram. Iar, in ziua in care a fost mai rece, am fost in locatia pescarilor din apropiere si am privit pescarusii care stateau nestingheriti pe plasele intinse la uscat.

Serile le-am petrecut alaturi de prieteni sau citind, in cantecul greierilor pe care l-am ascultat cu mare drag, pentru ca in Oras nu prea ma pot bucura de el.

Au fost si seri in care luna rotunda ca un mare glob, mi-a reamintit de muzicile adolescentei ascultate la Radio Vacanta , cu ochii mari si curiosi, cu obrajii in palme si zambete simple. Sau seri cu iubire gasita ca din intamplare in privirea omului meu.

Peste toate astea, a plutit un discret si permanent  parfum de regina-noptii.

Acum, „vara indiana” e peste tot. Plajele sunt aproape goale, parfumul cremelor de plaja combinat cu mirosul marii a disparut si nu se aude decat muzica valurilor si pescarusii zboara, parca, mai aproape…

Pentru toate acestea si nu numai, iti multumesc, prietena iubita!

Această prezentare necesită JavaScript.

Fluturi pe apa….

Lasă un comentariu

 

foto

Inceput de mai

2 comentarii

Prima zi a lui florar , luna aceasta vie si inflorita, m-a gasit simtind un dor tulburator de mare, pentru care am incercat, initial, sa gasesc o explicatie, dar am renuntat destul de repede.

Si pentru ca drumul pana la mare nu-l puteam face din dinverse motive, m-am bucurat de soare, de bretele  si de plimbarea scurta pana la Dunare. Am baut o cafea pe ponton, in liniste, privind malul verde al vecinilor bulgari,  care pareau toropiti de caldura neobisnuita  perioadei acesteia.

Pe drumul de intoarcere, m-am bucurat de toate florile pe care le vedeam – crescute in afara sau inauntrul curtilor. Liliacul a fost de departe regele neincoronat.

Privindu-l, m-am gandit la cele ce se intamplau in ultima vreme. Stiu ca viata nu e plana. Stiu ca e plina de intamplari pe care noi le percepem frumoase sau urate. Si mai stiu ca oamenii care apar la un moment dat in viata noastra, nu trebuie sa ramana langa noi pe vecie. Asta e mersul, asa e calatoria.

In acelasi timp am invatat  sa imi ascult simtamintele interioare care ma avertizeaza sa ma retrag, o fac fara resentimente, mai ales cand ipocrizia nu face parte din tine. In fond, cui ii place sa atarne in ceva ce nu il mai accepta?  Nimanui.

Poate nu intamplator, ziua aceea s-a incheiat cu o inghetata de ciocolata neagra si fulgi de migdale.

Zilele ce au urmat au fost la fel de calde. Caldurii i s-a adaugat o emotie si acelasi dor de mare.

Dar, luni, dorul mi s-a potolit. Marea, isi intindea in soare  culoarea pe care nu o are decat in aceasta perioada a anului si m-a primit bucuroasa cu o briza racoroasa. Am cuprins-o intr-o privire si mi-am vazut de drum, cu gandul ca , in curand, ma voi intoarce sa „discutam” pe indelete.

„… m-as intinde la soare….”

Lasă un comentariu

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Gabriel Garcia Marquez

Un loc pentru toata lumea

2 comentarii

La prima mea intoarcere  din tara magica ( de care mi-e dor in fiecare zi!), era o dimineata  cu un cer laptos si atmosfera parea gri. Drumul spre casa mi-a parut banal, dar am pus totul pe seama oboselii cauzata de diferenta de fus orar si a calatoriei cu avionul.

Peste cateva zile, insa, ceva in interiorul meu simtea o impotrivire si ma uitam, usor bezmetica, in jur. La o trecere de pietoni, am inteles ce se intampla – multi dintre cei a caror privire se intersecta cu a mea, aveau o cuta intre sprancene, nici un zambet si nici macar o privire senina. M-am intristat si prima intentie a fost sa fug, sa fug cat mai departe de griul din jur si in ziua aceea, spre seara, m-am refugiat in parc, pe o banca. Priveam asfintitul si imi spuneam ca am ales altceva, ca nu vreau sa traiesc intr-o bula de sticla  fara ca cineva sa ma atinga, ci imi doresc sa traiesc viata din plin asa cum este frumoasa si plina de experiente.

La momentul acela, nici nu banuiam cate experiente aveau sa vina si pe care le voi trai cu ardere maxima, pentru ca alesesem sa fiu prezenta. Pe unele, le-am trecut cu usurinta unui fulg, pe altele le-am perceput ca pe niste greutati enorme prinse de picioare sau de maini. Toate, insa, au avut rostul lor.

Identice cu cele care se intampla de vreo doua luni, in care se aleg oamenii, luni in care griul nu mai lasa nici o raza de lumina sa mai patrunda.

Ma consider un om normal si nu am pretentia superioritatii mele, pentru ca stiu ca nu exista nimic si nimeni mai presus de unele sau altele.  Un om care nu stie sa urasca, dar dispretuieste cu toata fiinta minciuna. Un om pentru care ipocrizia in prietenie si in orice e ca o boala de care fuge mancand pamantul. Un om care a inteles ca nu poate fi iubit si placut de toata lumea, de aceea nu ii este frica sa se arate chiar asa cum este cu neputintele si posibilitatile din nastere, mizand prea putin pe imaginea proprie – asta nu din ignoranta, ci pentru ca mastile nu pot acoperi realitatea decat pentru o vreme. Un om pentru care respectul si acceptarea e o conditie  esentiala pentru linistea interioara si  pentru orice tip de relatie.

De aceea, imi doresc ca dezumanizarea pe care o simt ca ne inconjoara acum, sa se dizolve si locul ei sa fie luat de o stare de normalitate. De ce? Pentru ca eu cred cu aceeasi obstinatie ca in aceasta lume, e loc pentru toata lumea.

Para sempre!

Lasă un comentariu

Older Entries Newer Entries