Prima pagină

Nou inceput… langa mare

8 comentarii

De cateva zile, sunt intr-un loc in care imi doream sa raman la fiecare plecare in verile copilariei mele.
Nu a fost soare decat in doua zile, dar linistea si pacea locurilor m-a ajutat sa ma odihnesc si sa ma bucur, in ciuda vantului, de apa, de scoici si de cer.

Acum doi ani cand am ales locatia, m-am gandit ca e aproape de mare – chiar daca sunt doi km pana la ea – si pentru ca imi amintea de tara mica, dar plina de culoare, cu tarm la Atlantic. Mi-am dorit ca acesta sa fie refugiul perfect la sfarsit de saptamana sau locul unde sa ne petrecem o vacanta scurta.

Intamplarile, insa, pot fi surprinzatoare si un astfel de loc poate deveni „acasa” , cand te astepti mai putin. Situatia aceasta se intrezarea inca din septembrie, anul trecut, dar nu prea am vrut sa ii dau atentie si nu pentru ca imi doream sa nu plec vreodata din capitala. Nicidecum.

De ceva vreme, marele oras incepuse  sa ma oboseasca si nu mai puteam ignora comportamentul unor oameni care traiesc in el.  Iar in astfel de momente, imi pun intrebarea – plec sau raman? Pentru cat timp? Asta, mi-e greu sa spun.
Si mai era ceva… Pentru mine, locuitul langa mare presupunea, neaparat,  alta tara.
Asadar, am strans totul in genti, cutii si saci si, chiar daca in trei ani am schimbat casa de tot atatea ori, am incarcat masina si am tinut drumul spre sud.

Nu stiu cum va fi viata aici, dar nici nu ma astept  ca paradisul sa coboare langa casuta mea. Sau… cine stie? 🙂

nou inceput langa mare

 

Reclame

Un vis implinit

Un comentariu

jurnal sebastian

” Duminica, 10 august 1941
Comme les jours sont lents : comme la vie est lente!

Uneori, nu stiu de ce, simti deocamdata, mai ascutit decat inainte, inutilitatea vietii asteia, stramtoarea ei, groaznica ei mediocritate, descompunerea continua, ca o lunga moarte inceata. De ce? Pentru cine? Pentru ce?  Pana cand? Dormi, mananci, dormi, mananci, dormi, mananci. Citesti ziarul de dimineata, citesti ziarul de seara. Si inca o data ziarul de dimineata, si inca o data ziarul de seara. Totul se pierde intr-un gust de cenuse, fara amintiri, fara adevarate, adanci sperante. Cred ca era saptamana trecuta, sambata sau duminica, in momentele acelea in care socoteam totul pierdut, cand, nu stiu de ce, am ridicat pe strada privirea in sus spre cer. Mi-au dat lacrimi. Era un cer albastru, curat, cu nori albi, plutitori, fara greutate: un cer meridional parca. Putea sa nu fie de aici.Putea sa fie la Annecy, la Geneva, la Lisabona, la Santa Barbara. S-ar fi putut ca lasand capul in jos in jurul meu acesti Bucuresti din august 1941, ci un oras liber, in care sa pot trece liber, necunoscut, viu….”

Multumesc!

foto

Linistea de langa apa

2 comentarii

M-am intrebat de multe ori de unde vine iubirea nesfarsita pentru apa si tot de atatea ori nu aveam rabdare sa primesc un raspuns, doar ma lasam in voia sentimentului care ma cuprindea langa ea.

Iar pentru ca ne despart cateva sute de km, la fel se intampla si cu drumul catre ea – e o continua bucurie, mai ales ca la capatul lui voi avea o noua intalnire mereu altfel cu ea, cu marea.

Asa s-a intamplat si de curand, cand pentru cateva ore m-am bucurat de aerul ei, de clipele petrecute cu ea, de briza si valuri, de liniste.

Soarele, in ziua aceea, nu a vrut sa se arate, insa pe drumul spre casa, dupa o ploaie torentiala ca de vara, ne-a surprins cu o figura stralucitoare, ca de nou inceput.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

„… m-as intinde la soare….”

Lasă un comentariu

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Gabriel Garcia Marquez

Song of the day :)

4 comentarii

Para sempre!

Lasă un comentariu

Radiografia unei zile de ianuarie

2 comentarii

Lumina alba, reflectata in zapada. Cer acoperit, cu usoare raze intretaindu-l. Ninge din nou. E frig. Cafea aburind intr-o cana ce imi aduce aminte in fiecare zi sa traiesc, sa iubesc si sa rad.  Pe canapea, imi salut prietenii de pe Facebook, citesc postari , comentez, comunic.

Ascult stiri, apar idei noi sau vechi. Pe unele le ascult, pe unele le ignor. Privesc iar zapada.  As vrea sa fiu la munte. Imi amintesc de incaltari. Hotarasc sa merg sa le cumpar si plec intr-un sfert de ceas.

Frig. Vant de iarna taios dinspre Baragan . Respir cu greu. „Aici, nu aci, tati!”: un pusti de 5 ani catre tatal sau. Statia de metrou neutra, aglomerata pentru ora asta. Ma bucur ca am tren direct. Citesc, in continuare, despre modul de viata al hawaianului. Ajung.

Afara, ninge mai tare. Dambovita e inghetata. Ma gandesc la pescarusii fotografiati de o prietena din reteaua de socializare. Oameni infrigurati, suparati pe iarna.

Magazinul e pe stanga. Intru, probez, nu-mi place culoarea, dar totusi cumpar. Plec.

Pe acelasi drum. Se vede printre nori,  un pic soarele. Ii zambesc de dupa guler si imi vad de drum.

Piata. Cateva cumparaturi, in drum spre casa.

O supa calda, un pahar de vin alb. Discutii. Diverse.

Un al doilea pahar de vin. Gust amar. Abordare. Nou. Noapte buna.

Older Entries Newer Entries