Prima pagină

Un vis implinit

Un comentariu

jurnal sebastian

” Duminica, 10 august 1941
Comme les jours sont lents : comme la vie est lente!

Uneori, nu stiu de ce, simti deocamdata, mai ascutit decat inainte, inutilitatea vietii asteia, stramtoarea ei, groaznica ei mediocritate, descompunerea continua, ca o lunga moarte inceata. De ce? Pentru cine? Pentru ce?  Pana cand? Dormi, mananci, dormi, mananci, dormi, mananci. Citesti ziarul de dimineata, citesti ziarul de seara. Si inca o data ziarul de dimineata, si inca o data ziarul de seara. Totul se pierde intr-un gust de cenuse, fara amintiri, fara adevarate, adanci sperante. Cred ca era saptamana trecuta, sambata sau duminica, in momentele acelea in care socoteam totul pierdut, cand, nu stiu de ce, am ridicat pe strada privirea in sus spre cer. Mi-au dat lacrimi. Era un cer albastru, curat, cu nori albi, plutitori, fara greutate: un cer meridional parca. Putea sa nu fie de aici.Putea sa fie la Annecy, la Geneva, la Lisabona, la Santa Barbara. S-ar fi putut ca lasand capul in jos in jurul meu acesti Bucuresti din august 1941, ci un oras liber, in care sa pot trece liber, necunoscut, viu….”

Multumesc!

foto

Reclame

Drum lin 2013!

4 comentarii

Gandurile pentru aceasta postare au inceput sa curga in momentul in care eram la Limanu, pentru ca Robert si-a dorit sa vada noul port din zona si sa fotografieze imprejurimile.
N-am zabovit, dar vantul puternic ce zgaltaia masina destul de tare, mi-a reamintit ca anul acesta a fost unul….complex, nu complicat.
Deloc intamplator, l-am inceput la mare, mai la sud de Romania, langa Varna si ii voi spune “adio”, tot la mare.
E, cred eu, un mesaj pe care l-am inteles din toamna, cand intorcandu-ma in Bucuresti, am realizat ca orasul in care mi-am dorit sa ajung de la 15 ani, nu mai poate fi o casa, un loc bun pentru mine. Nu stiu cand se va intampla schimbarea, dar la cum simt nu poate fi prea departe.
2012 a fost anul intalnirilor extraordinare cu oameni pe care ieseanca din mine,  crescuta si educata dupa regulile unei femei foarte frumoase, dar extrem de cu mult bun-simt, din Husi, nu credea ca i-ar putea intalni vreodata. Pentru asta, ii multumesc minunatiei de viata si chiar si mie, pentru ca am lasat-o cu incredere sa isi vada de drum.
A fost si anul clarificarilor, anul intelegerii ca poti fi extraordinar de corect, chiar mai mult decat poti, insa, nu toti oamenii percep asta in modul in care o faci tu. Nu zambesc intodeauna, pentru ca ma mai doare, dar merg mai departe.
Dar, poate cel mai grozav moment a fost acela in care am realizat ca nu am doua maini stangi, ca din ele pot iesi niste “lucrusoare” ce pot bucura. Proiectul aparut in mintea si in sufletul meu la plecarea din tara magica, s-a concretizat in momentul in care eram pregatita pentru asta, chiar daca si acum mai sunt semne de intrebare pentru o anumita spranceana ridicata sau o voce ce exprima indoiala.
Ce va fi in 2013? Habar n-am! Stiu doar ca viata nu e urata sau frumoasa, ea este si, de aceea, urarile mele pentru prieteni nu s-au schimbat de ceva vreme.
Si azi, 31.12.2012, zi ce nu se va mai repeta vreodata, va doresc sa intalniti doar bine si bun si sa va bucurati de fiecare clipa frumoasa ce o intalniti in calatoria  pe care vi-o ofera viata!
La multi ani tuturor!  🙂

drum lin 2013

In sud

Un comentariu

Zilele acestea ce au cuprins si o sabatoare crestina au fost diferite fata de cele din aceeasi perioada a anilor trecuti, poate si prin prisma celor petrecute in toamna anului trecut sau poate asa e aceasta parte a calatoriei, cu alegeri de oameni, intamplari, momente… Nu mai incerc sa caut cu incapatanare un rost a ceea ce traiesc, stiu ca el va veni si il voi intelege sau nu.

Insa, aceste momente m–au facut mai tacuta, mai apropiata de pregatirile specifice, mai ales ca duminica am plecat din oras.

Am preparat o pasca atipica cu blat si glazura de cacao, placinta cu verdeturi de sezon si alte mancaruri ce s-au solicitat. Vineri seara nu simtit sa merg la biserica, asa cum s-a intamplat pana acum, iar sambata a fost o zi in care am lasat viata sa ma cuprinda, purtandu-ma cu viteze diferite inspre momentul culminant. Vremea a fost capricioasa si spre seara  o ploaie rapida si rece a spalat orasul.

Cu jumatate de ora inainte de miezul noptii, s-a terminat de copt painea si cu mirosul ei in nari am plecat spre biserica. Bura, iar dupa 10 minute ploua de-a binelea, asa incat mi-am acoperit parul cu salul pe care il aveam la gat. La 12 fix, lumanarile au inceput sa primeasca lumina, iar sub umbrele, candelele pareau mici licurici in noapte.

Picaturile ploaie cadeau pe capacul fierbinte de tabla al candelei, producand  un sunet sfaraitor, care ne-a insotit pana acasa.

A doua zi, am plecat spre sud cu ploaia ca tovaras de drum. Ne-am intalnit cu prietenii la un pahar de coniac si o cafea greceasca, facuta de insusi capitanul unei viitor ocol in jurul lumii, dar nu neaparat pe urmele lui Jules Verne.

Dimineata, incepea o expeditie in Dobrogea, prima data pentru mine. Prima oprire a fost la Capul Dolosman, la picioarele caruia se intind apele fostei mari, Razim.  M-am asezat pe pamantul reavan de la ploaia care cazuse si aici, cu putine ore in urma. sa privesc orizontul, frumoasa cobinatie de albastru, gri, alb sau negru. Soarele era acolo, printre nori, razele lui reusind sa strabata doar pe alocuri, facand apa stralucioare.  Nu auzeam decat vantul, intr-o liniste de sfarsit si inceput de lume.

Urmatorul loc la care am ajuns a fost Enisala, o cetate abandonata de turci, ultimii ei proprietari, pe la 1400. Si acolo vantul, prieten bun cu inaltimile, suiera prin toate ungherele prin care puteai vedea cu usurinta imprejurimile.

Am vrut sa vedem si pescarusii de apa dulce si sa mancam un peste si ne-am oprit la Tulcea, de unde dupa ore am plec spre Muntii Macinului, care ne-au primit bucurosi  si  cu mult soare. Am urcat prin padurea de pini si m-am oprit intr-un luminis, de unde, in stanga, am zarit niste tulpinite ce aveau capetele violet. Am trecut printre copaci si acolo, o intreaga  si numeroasa „familie” de irisi salbatici ascultau vantul si se bucurau de viata. M-am despartit de ei, multumindu-le pentru bucuria pe care mi-au facut-o aratandu-mi-se.

M-am asezat din nou, de data asta pe o piatra si am ascultat vantul, am mirosit viata pinilor si a ierbii, dupa care am plecat mergand cu grija sa nu calc micii carabusi ce erau peste tot. La sfarsitul calatoriei, m-am salutat si cu un inaripat care zbura fericit prin zona.

Da, da! Si eu eram fericita…:)

 

Zi de iarna

3 comentarii

Dupa doua zile in care nu am iesit din casa,  in special pentru ca a venit iarna pe care nu  o mai asteptam, am avut o dorinta teribila sa ies si sa repir aerul rece si sa ma bucur de soare care a reaparut pe un cer clar si albastru de iarna.

M-am imbracat bine si am pornit spre parc.  Oamenii pe care i-am intalnit aveau o mina infrigurata si se grabeau spre locurile unde aveau treaba, doar tinerii si adolescentii radeau, pasndu-le putin de aburul pe care il producea cuvintele lor.

Incercam sa imi amintesc daca am mai vazut vreodata parcul iarna si mi-am dat seama ca nu. Poate, de aceea, traiam un seniment de bucurie unica, in ciuda faptului ca nu sunt un fan al iernii.

Soarele era in partea stanga  si, din cand in cand, se ivea dintre copaci si ma incalzea.

Am respirat iarna, am ascultat sunetul parcului – usor infundat din cauza zapezii – si scartaitul zapezii provocat de pasii nostri. Am zambit la auzul lui si ma asteptam ca in clipa urmatoare  sa simt in nari mirosul fumului de foc din lemne sau carbuni, dar n-a fost decat aerul curat, plin.

Am continuat sa privesc parcul, oamenii, viata si finalul dupa-amiezii ne-a prins la o cana cu vin fiert.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

Din nou un Craciun Fericit

5 comentarii

In anul in care am implinit 8 ani, pomul de Craciun pe care l-am impodobit a fost un molid. Am fost dezamagita pentru ca nu avea mirosul de cetina pe care il stiam din anii trecuti, dar  in acea vreme,  brazii erau greu de gasit, daca nu aveai o „cunostinta” in piata.

Asadar, in dupa-amiaza zilei de 24 Decembrie,  am inceput impodobirea care era un adevarat ritual. Tata s-a ocupat de fixarea suportului si de scurtarea varfului si, apoi de asezarea globurilor pe care eu i le dadeam unul cate unul. Il pe mangaiam fiecare, ca o multumire pentru ca avea sa imi bucure sufletul si privirea pentru doua saptamani. La sfarsitul operatiunii stateam si ma uitam la el, asa cum imi place si acum, uneori – coatele sprijinite pe genunchi, barbia in maini si ochii mari. Atunci, erai si stralucitori, ma ajuta instalatia.

La scurt timp, fascinatia mea a fost inrerupta de mama care m-a anuntat ca trebuie sa merg la baie. Am plecat, dar un pic trista pentru ca nu venise Mosul.

Ma pregateam sa ies din baie si am auzit sunet de globuri miscate. Bucuroasa si entuziasmata, i-am spus mamei, care ma insotea – „a venit Mosu’, mama! A venit Mosu’!”.

Am iesit val-vartej  si ma uitam sub brad, dar nu zaream nimic. Chiar daca mama a spus „vezi? n-a venit nici un Mos!”, eu am continuat sa caut si, evident, ca am gasit, doar auzisem globurile…

Cadoul era mare si compact, dar nu-mi amintesc prea bine ce continea. Pentru mine, intamplarea cu globurile mi-a ramas in minte si pentru un timp, in fiecare seara de Ajun, ascultam cu atentie incercad sa descopar acel sunet pe care nu-l voi uita vreodata.
Anul asta, bradutul l-am impodobit acum cateva ore. Mi-am reamintit acea intamplare, m-am asezat si ma uitam iar la brad, cu fata in palme si coatele pe genunchi. Mosul a venit, fara sa mai miste sferele si eu ii multumesc pentru inca un Craciun Fericit!

Sarbatori Fericite, oameni bune! Sa va fie bine si sa va bucurati de toate momentele minunate din aceste zile!

Maci in nisip

4 comentarii

De o luna jumate , ma gandesc sa scriu despre un colt din Romania.

E foarte cunoscut. In diverse moduri.
Unii il vorbesc de bine , altii de rau. Eu l-am vazut prima data, anul asta.
Am ajuns acolo , ca in multe din calatoriile mele , noaptea . Era racoare si un pic de vant, dar auzeam marea. Era atat de aproape incat aveam senzatia ca doar la cativa pasi o puteam atinge. Nu numai ca o auzeam, dar ii simteam mirosul – acela sarat, il stiti.
M-am bucurat ca un copil. Am mai asteptat vreo doua ore si am vazut si rasaritul. Era prima data in viata. Aveam un motiv dublu de bucurie – marea si soarele.
Locurile mi s-au aratat intr-un anume fel. Usor salbatice. Mi s-au parut departe de lumea pe care o vad zilnic. Si, desi, toata lumea spune ca nu mai sunt ca alta data, pe mine m-au incantat.
Am petrecut, astfel, doua zile relaxante – fara televizor si fara informatii. Creierul s-a improspatat.
Ceva m-a impresionat sau mai exact , m-a lasat fara cuvinte .
Macii rasariti din nisip. Frumosi, firavi, rosi, dar …. si in nisip….
Minunata lumea asta , totusi….

Această prezentare necesită JavaScript.

Newer Entries