Am acceptat invitatia la calatorie, fara sa ma gandesc prea mult. Stiam ca la capatul drumului ma astepta un loc pe care imi doream sa il revad intr-un alt anotimp decat primavara.

Ziua se anunta destul de torida, dar nimic nu imi altera bucuria revederii gradinii pline cu minuni de pe coasta sud-vestica a marii.

Am ales, de aceasta data, intrarea principala care s-a deschis printr-un platou plin cu flori mici, dar colorate, din loc in loc, intalnind un mic lac plin cu nuferi sau flori de apa. Pe una dintre ele, in semn de bun-venit, sedea un fluture.

Pe o alee, mi-a atras atentia o floarea-soarelui singura, crescuta intr-un strat de portulac de sub un arbore cu o coroana generoasa, din care isi incarca saculetii o albina.

O poarta neagra din lemn si metal era deschisa spre gradina lui Allah, asupra careia nu am zabovit prea mult si asta,  in ciuda faptului ca imi plac cactusii. Ariditatea si caldura nu m-au inspirat. Am trecut  spre aleea chiparosilor , din care as fi privit marea si as fi simtit tihna, daca arhitectii ar fi prevazut o banca. Pentru o clipa, m-am simtit ca intr-o localitate mediteraneeana.

Trecand pe langa Fantana de Argint, am ajuns la Ghereta Santinelei, unde mi-au atras atentia portile deschise larg si perdelele albe iesite in exterior, datorita curentului, dandu-mi sentimentul ca trebuie sa apara cineva in cadrul lor.

 

Am revazut locuri pe care nu le putusem admira, in timpul vizitei trecute. Insa, cel mai extraordinar moment l-am trait atunci cand, uitandu-ma, in dreapta, zonei unde se afla vila “Sageata Albastra”, am vazut o femeie imbracata in alb, cu palarie de paie ce isi citea linistita cartea la umbra cladirii langa care era asezata. Mi-am spus “ parca-i Regina”. Am fotografiat si am mers mai departe zambind.

Flori, piatra, verde, arbori si in zare marea.

Am hotarat sa coboram si sa nu mai vizitam partea din stanga, unde se afla Templul Apei, alegand sa mergem spre castel, trecand pe langa cascada, zona morii de apa si ajungand la tronul Reginei, langa care am vrut sa ma asez. Mi-am lasat curiozitatea sa ma cuprinda si sa inteleaga daca simt la fel in prezenta lui, ca in urma cu 2 ani -diferit, mult diferit. Acum simteam o bucurie insotita de zambet, atunci era curiozitate, insotita de mirare.

La “Cuibul Linistit” nu se auzeau nici valurile marii. Am urcat scarile de piatra si am intrat pentru ca am vrut sa revad piesele de mobilier ce au apartinut Reginei. Mi-au atras atentia ca si la vizita trecuta doua fotolii cu tesatura rosie, numai ca de aceasta data, le-am citit si explicatiile. Dezamagirea a fost mare – fotoliile nu sunt decat niste copii.

Iesind, am renuntat la a vizita si partea de nord a domeniului. Aerul era fierbinte si devenea din ce in ce mai apasatoare, chiar si in zonele cu umbra.

Am plecat din gradinile Reginei pentru a face o plimbare in portul ce nu mai pastreaza nimic din atmosfera celui din vremea in care isi petrecea vara aici.

Publicitate