Prin februarie m-am gandit prima data ca anul acesta de Paste, voi fi acasa, la Iasi. Nu stiu daca m-au chemat radacinile sau a fost altceva.
De cand nu mai locuiesc acolo, de 11 ani, desi as fi vrut , lipsa timpului nu mi-au permis sa imi petrec aceasta sarbatoare impreuna cu ai mei. Drumul a fost interesant, dar obositor pentru ca ploaia ne-a insotit de la iesirea din Urziceni pana aproape de Bacau. Am admirat si, aproape, adulmecat  verdele ce incepuse sa acopere din ce in ce mai evident campurile. Primavara, totusi.

Uitasem cum e linistea de la Iasi, din Vinerea Mare. M-am bucurat de tot. Si nu foarte tarziu am adormit.
Dimineata, m-am trezit cu un chef de plimbare prin soarele de aprilie. Si asa am ajuns intr-unul din parcurile Iasului, cel denumit al expozitiei. M-am asezat in soare, in Lumina sa simt pulsul vietii, langa un picior din lemn asezat langa trandafiri ce parea usor stingher.

Ziua a fost plina si bucuroasa. M-am intalnit cu oameni, zambete, amintiri si…viata. Ce poate fi mai simplu si mai minunat?
In vizita de la Gradina Botanica, pe langa un calm ce parea etern, pasarile ce se auzeau si aerul gol de toate relele, mi-a ramas in suflet un malin. O frumusete cu miros proaspat. L-am iubit din prima clipa.
Pus cap la cap, timpul petrecut in Iasi s-a limitat la 48 de ore. N-a fost mult, dar a fost intens. Poate ca nu durata e importanta sau nu a fost importanta de aceasta data.
Reclame