Pe dumnealui, l-am intalnit la intersectia a doua strazi pe care trec zilnic. Asteptam la trecerea de pietoni culoarea verde a semaforului. El a venit din spate si s-a asezat pe mana mea, a miscat de doua-trei ori din aripi si, la incercarea mea de a-l mangaia, si-a luat zborul. Eram usor naucita si n-am fost in stare decat sa zambesc.
Aceasta intamplare am trait-o intr-un moment in care nu intelegeam deloc sensurile. Eram confuza si, parca nici elementele, asa-zis, sigure ale existentei mele nu mai erau asa clare. Nici chiar aparitia „portocaliului”, nu a reusit sa ma lumineze.
De atunci, unele sensuri s-au clarificat, altele au ramas la fel sau au devenit mai intunecate. Astfel, incet-incet mi-a revenit si pacea interioara, dar nu in totalitate.
Ieri, am simtit din nou nevoia sa port ionatanele. De fiecare data, dupa ce le pun, se intampla lucruri… Multe dintre „cele inchistate” se sparg, se sfarama si decopar realitati atat de evidente, pe care din diverse motive, inainte nu le puteam vedea. A functionat, din nou.
Azi, acum, vad lucrurile intr-un alt mod. Diferit. Da, au cazut iarasi ziduri si sensurile au inceput sa capete contur. Voi vedea unde duc…

P.S. Multumesc  Daianei pentru inspiratie.

Reclame