Aseara cuvintele imi veneau cu repeziciune.As putea spune chiar cu furie.N-am scris.Am indurat. M-am chinuit.”Am izbit”, „le-am aruncat cat colo”,”am ucis”.
Nu imi mai sta in fire sa fiu asa, de un an ! M-am detasat de trairile negative din viata mea.
Insa, aseara, vroiam sa musc din viata mea si din mine!Vroiam sa nu mai stiu de nimic! Vroiam sa arunc tot ceea ce construisem cu mine in tot acest timp!Vroiam sa urlu pe strada si sa spun ca nu e bine sa fii cald si sincer! Vroiam sa ucid tot ceea ce era LUMINA, in mine !Vroiam sa nu mai vad oamenii,de fapt, nici nu ii mai vedeam!
Am mers, o distanta destul de mare, cu piciorul! A fost supliciul meu! Am ajuns acasa cu buzele vinete, de atata durere, dar nu m-am lasat, am continuat ,inca vreo jumatate de ora!
Dupa care , s-a lasat linistea! O liniste surda, dar simpla, egala.M-am privit in interior si am redescoperit o mica , dar foarte mica raza de lumina. Era lumina mea, in care alesesem sa traiesc. M-am indreptat spre ea. I-am simtit caldura si atunci, am inceput sa zambesc.
Am inchis ochii. Si am realizat ca nu voi mai putea sa revin la ceea ce am fost, indiferent cat de multa durere strang in 60 minute.
Cineva scria ” love will keep us together” – parerea mea este alta – „love will keep us alive!”
Nu stiu ce va fi maine – poate o noua zi, poate un soare mult prea arzator, poate o noua sansa ca in „Gone with the wind”, dar ceva e cert LUMINA va fi cu mine si chiar si zambetul.

Reclame