Imi plac oamenii.
Pe unii chiar ii iubesc. Si chiar daca nu primesc inapoi ceea ce ofer, nu condamn si nu judec.
De altfel, de un an de cand s-a produs un click in mintea, inima si fiinta mea, am incercat sa traiesc frumos, sa ma bucur si sa nu ma mai limitez la pierdere de energie inutila.Mi-a fost greu, marturisesc sincer, pentru ca obisnuinta de a trai intr-o agitatie interioara nu e usor de eliminat.
Am inceput sa construiesc o noua Viviana si in doua luni, deja se remarcau schimbarile – ma simteam altfel, gandeam altfel, incetasem sa ma inveninez cu diverse ganduri sau obsesii, cu alte cuvinte ma transformam.
Transformarea aceasta m-a ajutat sa inteleg ca atunci cand sunt „obosita”, e bine sa elimin ceea ce imi face rau. Dupa acest pas, mi-am recapatat cu fiecare zi starea de spirit initiala. A fost bine si , in acest fel, am realizat ca e momentul pentru un nou inceput.
Marturisesc ca nu a venit repede. S-a lasat asteptat, desi mi-l doream cu toata fiinta.
A venit.
L-am trait, dar usor buimacita, pentru ca imi parea ca totul se rostogoleste ca un tavalug, dar l-am acceptat pentru ca simteam ca e bun, benefic, cald, altfel…
Mi-a placut si imi place , insa am uitat ca toate intamplarile, la debut , trebuiesc abordate cu blandete. Am uitat ca modul meu de abordare, direct, fara falsitati poate crea disconfort, poate fi inteles gresit, poate rani, desi intentia nu este aceasta.
Marturisesc ca , desi pare o explicatie ambalata intr-o hartie stralucitoare, nu e asa.
Este un mesaj pentru tine fara a fi cosmetizat – simplu, sincer si pornit dintr-un locsor ascuns in interiorul meu.

Reclame