Cand mergi la piata ai deja un plan foarte bine stabilit. Stii ca ai nevoie de aia, de aia si de aia si cam de fiecare data, mai apare o aia la care nu te gandisei la plecare, dar ti s-a parut parca aratoasa si n-ar strica sa cumperi, macar asa de pofta.

Cand mergi la supermarket , ai o intreaga lista . Ba chiar bifezi si faci si calcule, pentru ca nu vrei sa ajungi la casa sa constati ca nu ai bani destui ( vorba reclamei) sau bonuri de masa suficiente.

Intre noi oamenii , cumparaturile ar fi firesc sa se intample doar atunci cand achizitionezi o casa sau o masina.

In ultimul timp, multe dintre relatii se bazeaza „pe ceva” – adica, au o baza materiala, ceva concret. Si poate ca e normal. Poate ca ceea ce mi se pare mie aiurea si nelalocul lui face parte din normaliltatea lumii in care traim. Poate ca anul 2009 , permite tuturor sa aleaga in viata in functie de conturi sau de proprietati.

Se prea poate ca eu sa fiu o idealista si sa nu inteleg ratiunile pentru care nu mai avem nici o limita, nicaieri : nici in familie, nici cu prietenii, nici in suflet.

Ma intreb daca, macar, in fata lui Dumnezeu avem limite ?!

Dar cine sunt eu sa incerc sa judec ? Cine sunt eu sa enunt aceste ganduri? Cine sunt eu sa ma intreb „cum pot trai asa „?

Si totusi , nu ma pot abtine : OAMENI BUNI , CAT COSTA UN OM ?
Reclame