Desi, incerc, in adancul fiintei mele,nu am liniste. Nu ma pot desprinde de un sentiment de neputinta si de durere.

Asta se intampla, nu neaparat din cauza nereusitei „cu sentiment”, ci pentru ceea ce a ramas dupa.
Continuarea acelui „dupa” e un amalgam de speranta, mizerie, dorinta de impacare cu sinele sau cu cealalta persoana, noi inceputuri, dorinta de razbunare, neputinta, iubire, cuvinte aruncate la voia intamplarii ( fara ca cineva sa se gandeasca la consecinte), scrasnet din dinti si din inima ( dar cine se mai gandeste la inima ?) si la capatul tuturor …. tristetea, desertaciunea .
Ultimele doua simtaminte le pot vindeca, dar nu usor.
Ma gandesc sa incep „tratamentul”, chiar daca , in seara asta, mi-am simtit , din nou, sufletul scrijelit parca de o mie de gheare in acelasi timp.
Reclame