Sunt sigura ca ati avut momente in care ati catalogat multe atitudini drept „postura de victima” si poate ati avut toate motivele sa o faceti.
Asa am crezut ca am si eu – ca e dreptul meu sa consider o anumita situatie in care s-a aflat cineva foarte apropiat drept una „de victima”.
In urma cu doua zile, am aflat ca respectiva situatie e reala. Dar , nu numai atat , ci si ca e destul de dramatica.
M-a tulburat destul de mult povestea si am inteles ( din nou – pentru ca se pare ca era nevoie ) ca e bine sa-i asculti cu adevarat pe cei ce vor sa iti impartaseasca problema lor si mai presus de toate sa nu le pui etichete. Nu esti in pielea lor, nu traiesti ceea ce traiesc ei.
Nu suntem la fel. Nu reactionam la fel. Nu gandim la fel. Doar presupunem si cu putin noroc, intuim.
Dar cel mai bine e sa comunicam. Nu cu forta, nu sub presiune, ci cu inima deschisa si ganduri pozitive.

Reclame